Răspuns neconvingător al Direcţiei Regionale de Drumuri: Copacii retezaţi pe drumul Tg Frumos-Paşcani reprezentau un real pericol pentru siguranţa circulaţiei
În ziua de 15 februarie 2015 a apărut pe site-ul dumneavoastră articolul “Drujbarii s-au pus pe treabă în judeţ. Zeci de copaci de pe drumul Tg Frumos-Paşcani au fost puşi la pământ. Alţii sunt deja marcaţi pentru tăiere”, articol în care a fost prezentată o activitate pe care o derulează în aceste zile Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi.
În vederea clarificării informaţiilor furnizate facem următoarele precizări:
• tăierea arborilor se execută cu SC ONIX FOREST SRL Iaşi, ca urmare a contractului nr. 1/2015;
• tăierea de arbori din afara fondului forestier, se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 46/2008 -actualizată – Codul silvic;
• tăierea arborilor de pe aliniamentul DN 28A, pe sectoarele sus-menţionate, aflate în administrarea C.N.A.D.N.R. – S.A. – D.R.D.P. Iaşi – S.D.N. Iaşi, se execută conform „Instrucţiei privind plantaţiile rutiere”, indicativ AND 561 – 2001, cap. 11, întrucât plantaţia respectivă a ajuns la vârsta de exploatabilitate şi, mai mult, unii arbori, prin starea lor biologică, reprezintă un real pericol pentru siguranţa circulaţiei;
• lucrările au început pe DN 28A în data de 9 februarie 2015, după obţinerea tuturor avizelor legale, conform contractului;
• tăierile de arbori se desfăşoară doar la lumina zilei, pe sectoare de maxim 100 metri în aliniamente şi maxim 50 de metri în curbe, cu respectarea strictă a Caietului de sarcini şi în conformitate cu Avizul emis de IPJ Iaşi – Serviciul Poliţie Rutieră;
• lucrările de replantare a arborilor în locul celor defrişaţi vor fi efectuate în cursul anului 2015, în condiţiile stabilite de Instrucţia indicativ AND 561/2001, sus-amintită, prin grija şi responsabilitatea personalului cu sarcini specifice din cadrul S.D.Iaşi.
SURSA: Precizare transmisă de Ovidiu Laicu, director executiv DRDP Iaşi

probabil tot „Instrucţia privind plantaţiile rutiere” e de vina pentru stefan cel mare. cu primarul au vorbit? ca le da el pontul sa inlocuiasca copacii cu arbusti de 1500 lei firu.