Nichita, furios că Ivan s-a înscris în PSD Dobrovăţ, fără acordul său: «Organizaţia din Dobrovăţ nu este independentă. Ivan nu a procedat corect»
Preşedintele PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat că modul în care Ivan s-ar fi transferat la PSD Dobrovăţ de la PSD Sector 1 Bucureşti a fost „incorect“, în contextul în care nu a existat o consultare cu conducerea judeţeană a filialei, scrie Ziarul de Iaşi.
Nichita a subliniat că trebuie respectate anumite proceduri statutare într-un astfel de demers. Potrivit liderului social-democrat, Ivan l-a informat, marţi, într-o conversaţie telefonică, despre gestul său, dar fără a dezvălui şi intenţia organizaţiei din Bucureşti de a-l suspenda din partid.
„În aceeaşi zi, am aflat că a fost suspendat. Nu a procedat corect, a avut un comportament copilăresc“, a spus Nichita.
El a adăugat că atât Ivan, cât şi şeful PSD Dobrovăţ, Cătălin Martinuş, au greşit. „Am discutat astăzi (ieri, n.r.) cu domnul primar Martinuş şi a recunoscut că a greşit. El deţine puterea politică acolo, dar organizaţia Dobrovăţ nu este independentă, deciziile trebuie confirmate, trebuia să există o consultare“, a mai spus Nichita.
Potrivit vicepreşedintelui PSD, Ivan a încercat să rămână în PSD pe „uşa din spate“ şi a apelat la un „subterfugiu“. „Vom discuta situaţia lui în următoarea şedinţă a Biroului Permanent Judeţean“, a conchis Nichita.
