Fabrica de făcut bani a soţilor Dorobăţ: 12.400 de euro luaţi şpagă de la 124 de studenţi de la Medicină Dentară
Fostul manager al spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ şi soţul acesteia, ambii profesori în cadrul UMF Iaşi, au fost trimişi vineri în judecată de procurorii DNA, fiind acuzaţi de luare de mită şi fals intelectual, după ce ar fi luat 12.400 de euro mită de la 124 de studenţi.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus vineri trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a fostului manager al spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi Carmen Dorobăţ şi a soţului acesteia, Gheorghe Dorobăţ, după ce au luat mită de la un număr de 124 de studenţi de la Facultatea de Medicină Dentară.
Suma încasată de soţii Dorobăţ, ambii fiind cadre didactice la UMF Iaşi, se ridică la 12.400 de euro.
Carmen Dorobăţ este acuzată de luare de mită în formă continuată şi complicitate la luare de mită, în timp ce soţul acesteia, Gheorghe Dorobăţ, este acuzat de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în lunile iunie – iulie 2014, Carmen Dorobăţ ar fi primit în mod direct suma de 5.700 de euro, de la un număr de 57 de studenţi de anul doi din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară.
„Această sumă de bani a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceştia la probele practică şi teoretică ale examenului respectiv şi a le acorda note de promovare de „8” şi „9”, în absenţa unei evaluări obiective a tezelor de examinare şi a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective”, se arată în comunicatul DNA Iaşi.
În cazul lui Gheorghe Dorobăţ, şeful Catedrei de anestezie generală din cadrul UMF Iaşi, dar şi şef al secţiei ATI din cadrul spitalului de Neurochirurgie Nicolae Oblu din Iaşi, prourorii DNA susţin că acesta ar fi primit în perioada 6.01-30.01.2015, suma de 6.700 de euro de la 67 de studenţi de anul trei de la Facultatea de Medicină Dentară.
Banii erau primiţi prin intermediul soţiei sale, Carmen Dorobăţ.
„Aceşti bani au fost pretinşi şi primiţi de către inculpat pentru a-i promova pe aceştia la probele practică şi teoretică ale examenului de la materia „Anestezie Generală” şi a le acorda note de promovare de „8” şi „9” fără a ţine seama de calificativele acordate pe baza evaluării obiective. Suma de bani a fost remisă inculpatei Dorobăţ Carmen, în mod direct, de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), la cabinetul de lucru al inculpatei aflat la parterul pavilionului 3 din incinta Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi. În aceeaşi perioadă, inculpatul Dorobăţ Gheorghe a completat şi asumat prin semnătură date nereale în carnetele a 6 studenţi, în sensul că a menţionat nota obţinută de fiecare dintre aceştia la materia „Anestezie Generală.Sedare” (media finală), deşi, pe de o parte, susnumiţii nu susţinuseră proba teoretică, iar pe de altă parte, din evaluarea făcută de către inculpat a tezelor olografe a rezultat că persoanele examinate obţinuseră în realitate note mult mai mici”, se mai arată în comunicatul DNA Iaşi.
Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei totale de 12.400 euro, ridicată cu ocazia constatării infracţiunii flagrante şi a percheziţiei efectuate la domiciliul soţilor Dorobăţ.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Iaşi, Carmen şi Gheorghe Dorobă, urmând a fi judecaţi în stare de arest preventiv.
