Şeful PMP de la Probota a fost bătut de primarul PSD Vasile Dadu. Victima a fost adusă cu ambulanţa la spitalul Spiridon
Liderul organizaţiei PMP din Probota, Vasile Pipirig a fost agresat vineri după-amiază chiar de către primarul localităţii, Vasile Dadu, membru al PSD.
Pemepistul venise să-şi plătească taxele la primăria din Probota, unde s-a întâlnit cu edilul Vasile Dadu.
Potrivit şefului judeţean al PMP Iaşi Petru Movilă, primarul a început să-l lovească pe reprezentantul PMP, reproşându-i că face opoziţie în comună şi îi critică deciziile. Pipirig a fost adus cu ambulanţa la spitalul Sfântul Spiridon, pentru îngrijiri medicale.
“Condamn o asemenea atitudine şi consider că un astfel de eveniment nu are ce să caute într-o competiţie politică. Pe numele primarului s-a depus o plângere penală şi vom susţine toate demersurile necesare pentru a condamna o asemenea practică josnică. Nu agreăm violenţele în politică şi considerăm că manifestările huliganice de acest gen nu au nimic in comun cu oamenii serioşi dintr-o comunitate locală”, a declarat presedintele PMP Iaşi, Petru Movila.

Primarul Dadu nu e luptatorul karateka antrenat de Costelus Adascalitei? Se pare ca începe pozitionarea pentru 2016…
Imi aduc aminte de noiembrie 2012 , in plina campanie electorala , acelas primar , aproximativ in aceias zona lovea si injura echipa de sustinatori apartinand unui adversar politic aflat ,, in deplasare” ! Rezulatul ? Cititi presa de la acea vreme… Dom’ le , i-am dat jos de pe stalp sa nu se corenteze dracu’ Adik, le-am tras scara de sub picioare…La ce sa te astepti de la alesul local !? Normal ca se va apara cum ca cel lovit si cazut nu a tinut seama de pragul de la intrare si s-a rostogolit peste el respectabilul primar fiind primul care i-a acordat primul ajutor…el reprezinta suma asteptarilor acelor cetateni !