Liliana Romaniuc: De ce şcoala de la ţară nu-i ca la oraş. Unde se rupe firul
«Scoala la tara nu-i ca la oras, dar copiii de la tara sunt tot copii…romani!
Nu m-am nascut la tara, nu am trait la tara, am avut bunici sau rude la tara si nu stiu ce inseamna sa mergi zi de zi la scoala la tara! Cu vreo cativa ani in urma, la o dezbatere despre educatie si egalitatea de sanse incercam sa-mi conving audienta despre ce cred eu ca ar trebui sa facem pentru ca si copiii din mediul rural sa aiba acces la o educatie decenta, spuneam eu atunci, neindraznind sa ma gandesc chiar la o educatie de calitate, cum ar fi fost normal intr-o tara democratica, nu-i asa? Unul dintre inspectorii generali adjuncti de la acea vreme s-a uitat la mine cu compatimire (pe care nu am intelese-o la acel moment) si, cu un ton aspru, mi-a spus: “Doamna, tara asta nu e asa cum o vedeti dvs, din centrul Iasiului sau din aeroporturile de unde luati avionul spre America sau Anglia sau…pe unde mai mergeti dvs! Dar, voi avea grija sa va arat cum e cu scoala la tara!”
Doua saptamani mai tarziu faceam parte dintr-o echipa ce urma sa inspecteze o scoala, ceea ce noi numeam “brigada”, la tara, evident! A fost primul meu contact cu realitatea cruda a scolii de la tara. Am inteles atunci ca scoala la tara nu e ca scoala la oras! Mi-a ramas in minte o idee care m-a urmarit de-a lungul anilor: copiii de la tara sunt tot copii! De atunci am urmarit cu atentie ce se intampla in scolile din mediul rural incercand sa inteleg ce merge, ce nu merge si, mai ales, de ce nu merge. Am fost in sute de scoli, am petrecut sute de ore cu profesorii de acolo, i-am urmarit pe directori si am discutat cu reprezentantii comunitatilor locale.
Cand credeam ca am inteles ceva, urma o alta experienta care parea sa darame toate sperantele mele legate de posibile schimbari ce pareau realizabile. Nu m-am lasat si am continuat sa merg in scoli de la tara, sa discut, sa observ, sa caut…sa caut sa inteleg unde s-a rupt firul sau, daca vreti, unde este cheia! De vreo cateva saptamani bune merg prin scoli de la tara si dincolo de ceea fac oficial, am continuat sa caut, sa inteleg unde se rupe, totusi, firul. Ei bine, eu cred ca firul se rupe treptat. Mai intai, firul incepe sa se rupa acolo unde se termina drumul. Orice scoala catre care nu exista drum e o scoala in care sansele copiilor scad dramatic. Zilele acestea ii spuneam unui amic ca am mers prin nori si prin noroi. M-a intrebat daca am zburat cu masina…. Nu, nu am zburat cu masina, desi erau toate conditiile sa zburam in santurile sau rapele de pe marginea drumului…. Dar, vai, acela nu era drum, era pamant cu un fel de piatra pe el! Am dorit sa vorbesc cu primarul, cum era normal, numai ca…el nu a dorit acelasi lucru, din pacate! E drept, eram pe un drum judetean, iar la Consiliul Judetean nu aveam cum ajunge si, chiar daca as fi ajuns, cui i-ar fi pasat de mine? A ajunge la aceste scoli este sport extrem, si credeti-ma nu exagerez deloc!
Apoi, firul se rupe la inspectorat, acolo unde se face repartizarea profesorilor, in urma concursurilor organizate de minister, de titularizare le spunem noi. Profesori care nu stiu, nu au auzit si nu au nimic in comun cu satele in care vor ajunge sa predea, iau un post pentru a avea un loc de munca, dar gandul celor mai multi, chiar din prima zi cand ajung in scoala, este cum sa plece mai repede de acolo…In fiecare an un alt profesor la matematica, la limba romana, de celelalte discipline nici nu mai vorbesc! Azi am asistat la o ora de matematica si m-am umplut de tristete, cum se spune. Copiii nu stiau sa deseneze un triunghi dreptunghic (vorbesc de clasa a VII-a), nu intelegeau cuvintele, pe scurt, nu stiau mai nimic! I-am intrebat daca le place matematica. Mi-au raspuns, in cor: daaaa! (din nou corul si spiritul obedient). I-am intrebat daca inteleg ce li se preda, la matematica si am primit acelasi raspuns care, marturisesc, m-a lasat fara replica! Ei nu stiau nimic, dar… “intelegeau” ce li se preda! Au avut parte de mai multi profesori, mi-au spus ei, in final…Si eu zic acum: profesorii trebuie sa fie angajati de scoala si sa fie, pe cat posibil, localnici sau sa aiba conditii de locuit in comunitatea respectiva.
Firul isi continua ruperea la primarie care s-a pomenit, peste noapte, cu responsabilitatea de a administra infrastructura scolara, fara ca cineva sa-i fi spus cum se face asta si, mai ales, de ce e important sa ai apa curenta, sa ai toalete si sa fie cald in scoala. Ce sa-l atraga pe copil la scoala si ce sa-l tina pe profesor in scoala ma intreb retoric, dupa doar cateva zile in care am inghetat de frig, m-am deshidratat si am mers prin nori si prin noroi? Si, daca, dupa toate acestea, firul nu s-a rupt, el mai are o singura sansa sa se rupa sau…sa nu se rupa – clasa! Firul, subtire, e drept, poate ramane fir doar daca profesorul de la clasa stie cum sa se apropie de copii, cum sa le predea pentru intelegere si invatare si, mai ales, sa-i respecte, sa-i aprecieze si sa-i incurajeze pentru progres, oricat de mic ar fi acesta. Am vazut asta, din nou, azi, si ce am vazut imi reconfirma ceea ce sustin de multa vreme: daca firul nu s-a rupt pana la scoala, atunci cheia este in clasa, cheia este la profesorul care a inteles ca si copiii de la tara sunt copii, in ciuda faptului ca scoala la tara nu e…ca scoala la oras, din nefericire!
PS. Expeditiile mele recente nu au fost in judetul Iasi, dar asta nu inseamna ca vreo incercare de generalizare ar fi interzisa!»
SURSA: Liliana Romaniuc, pagina de Facebook
Loading ...
