Război în filiala judeţeană a PSD Iaşi. Nichita vrea să scape de parlamentarii de Paşcani, susţinându-l în schimb puternic pe edilul Pantazi

Gheorghe Nichita vrea să profite de pe urma scandalului cu apa de la Paşcani si sa puna mana pe PSD Pascani, lovind în doi dintre parlamentarii PSD ai filialei. Este vorba despre deputatul Neculai Răţoi şi senatorul Florin Constantinescu, care şi aşa au numeroase probleme, fiind puşi sub control judiciar în dosarul Agrocomplex.

Culmea, Răţoi şi Constantinescu l-au ajutat la vremea respectivă pe Dumitru Pantazi pentru ştergerea datoriilor firmei acestuia, însă între timp Nichita a ajuns să le reproşeze celor doi că nu-l sprijină suficient pe actualul edil al Paşcaniului. Toţi trei sunt membri ai PSD. De altfel, filiala din Paşani a PSD este una extrem de puternică, PSD luând la alegerile locale trecute 50 la sută de unul singur.

Potrivit Ziarului de Iaşi, războiul apei de la Paşcani a fost tranşat ieri la Iaşi pe linie de partid, cu uşile închise. Principalul subiect la şedinţa de ieri a Biroului Politic Judeţean al PSD a fost reprezentat de conflictul care îi opune la Paşcani pe fostul furnizor local de servicii de apă-canal, Prest Serv Apa şi societatea ieşeană ApaVital.

Nichita spune că de la o chestiune administrativă, s-a ajuns la lupte interne, care sunt în defavoarea partidului. Cu alte cuvinte, în PSD Paşcani cei doi parlamentari i-ar pune beţe în roate edilului Dumitru Pantazi.

„Ca partid, avem o mare răspundere. Este nevoie de o abordare pragmatică a situaţiei, nu de una populistă, cum este din păcate cea a senatorului Florin Constantinescu sau a deputatului Neculai Răţoi. Pantazi este un primar în care cred, dar are nevoie de susţinerea totală a partidului. Discuţiile de acolo pun în pericol un serviciu public vital pentru păşcăneni“, a declarat pentru Ziarul de Iaşi primarul Gheorghe Nichita, liderul filialei judeţene a PSD.

Ba mai mult, Nichita ameninţă cu excluderea din partid a celor doi parlamentari, dar şi a consilierilor locali PSD, dacă în viitoarea şedinţă de CL, lucrurile nu se tranşează.

Este o punere evidentă la colţ a celor doi aleşi, Răţoi şi Constantinescu, de către Nichita, miza nefiind doar suiectul apei de la Pascani.

Foarte probabil, cei doi nu se vor mai regăsi pe listele PSD pentru 2016. În acest fel, Nichita nu doar că face loc unor fideli de-ai săi (gen Dan Cârlan) pe listele pentru Parlament, dar încearcă să pună mâna pe PSD Paşcani, organizaţie asupra căreia nu avea până acum control total.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)