În calculatoarele ridicate de DNA de la CJ se aflau şi bazele de date cu salariile, dar şi cereri de plată pentru proiecte europene. Adomniţei: Sper să le recuperăm în timp util

Preşedintele CJ Iaşi Cristian Adomniţei a declarat luni că speră ca bazele de date din calculatoarele ridicate săptămâna trecută de către procurorii DNA din CJ să fie recuperate în timp util, întrucât acolo se aflau cereri de plată pentru diverse proiecte, dar şi informaţii legate de salariile funcţionarilor instituţiei.

Întrebat de ce procurorii DNA Iaşi au ridicat în timpul percheziţiilor de săptămâna trecută de la consiliul judeţean mai multe calculatoare, inclusiv cel din biroul său, Cristian Adomniţei a afirmat că „nici nu a pus aceste întrebări”, dar că speră ca bazele de date ale CJ Iaşi stocate în calculatoare să ajungă cât mai repede înapoi la CJ.

„Activitatea din consiliul judeţean este una publică, vom aştepta răspunsurile procurorilor. O parte din calculatoare aveau bazele noastre de date. Aveam acolo cererile de plată pe diferite proiecte europene, aveam şi salariile. Trebuie ca bazele de date să ajungă înapoi la CJ într-un timp util şi sunt convins că ele vor ajunge”, a declarat Cristian Adomniţei.

El a precizat că aşteaptă „cu mare interes ca investigaţia DNA să aibă un rezultat, ca să vedem cine a avut dreptate şi cine a greşit”.

„Pe fond, acea imagine (cu descinderile DNA la CJ Iaşi – n.r.) m-a afectat. Nu meritau nici consiliul, nici oamenii, acea imagine, m-am străduit cât am putut să nu avem parte la Iaşi de aşa ceva şi să nu fim ca restul lumii. Acest eveniment s-a întâmplat din păcate şi trebuie să aibă o finalitate”, a mai spus preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.

El a adăugat că „la DNA se poate găsi răspunsul şi adevărul” şi că procurorii anti-corupţie „vor lămuri cum stau lucrurile”.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)