Deputatul Blăjuţ taxează afirmaţia jurnalistului Lucian Mândruţă că nu Nichita e ridicol, ci ieşenii: Nu acept să fim jigniţi din cauza greşelilor primarului

Deputatul independent Viorel Blăjuţ susţine că nu acceptă ca Iaşul şi ieşenii să fie jigniţi din cauza greşelilor primarului. Totul a pornit de la postarea pe Facebook a cunoscutului jurnalist Lucian Mândruţă, cum că nu Nichita e ridicol, ci ieşenii, pentru faptul că aceştia nu reacţionează.

„Unii ziarişti din Bucureşti, precum Lucian Mândruţă, nu ezită să-i considere ridicoli pe ieşeni pentru că l-au ales primar, de mai multe ori, pe Gheorghe Nichita, care ar fi pus un întreg oraş cu botul pe labe! Nu înţeleg legătura. Dacă raţionăm la fel, sunt bucureştenii mai puţin ridicoli pentru că au avut primari ca Victor Ciorbea, Viorel Lis sau Marian Vanghelie? E mai puţin ridicol Lucian Mândruţă în acest caz?”, a declarat deputatul ieşean pentru Ziarul de Iaşi.

Cât priveşte scandal iscat în aceste zile în jurul lui Nichita, Blăjuţ spune că evită să-şi dea cu părerea despre „problemele grave” ale primarului, înaintea unei decizii judecătoreşti.

„Dacă scandalul este doar o problemă personală a lui Nichita, atunci a plătit greşeala cu vârf şi îndesat. Dacă este însă vorba de o chestiune penală, atunci va plăti. Nu mă îndoiesc nicio clipă. Eu am încredere că justiţia va lua decizia cea mai corectă. În ceea ce-l priveşte strict pe Gheorghe Nichita, îl sfătuiesc să procedeze aşa cum îi dictează conştiinţa. Şi să ţină cont că Iaşul şi ieşenii nu au nicio vină pentru că au fost târâţi în acest scandal, care face deliciul presei”, a mai spus deputatul Viorel Blăjuţ.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)