Caz identic cu al lui Nichita la Miercurea Ciuc. Primarul şi vicele de acolo au fost suspendaţi de prefect
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, şi viceprimarul Szoke Domokos, arestaţi la domiciliu în dosarul în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie, au fost suspendaţi, joi, din funcţii, prin ordine ale prefectului judeţului Harghita.
Ordinele de suspendare a primarului Raduly Robert Kalman şi a viceprimarului Szoke Domokos au fost emise de către prefectul judeţului Harghita, după ce Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, a comunicat că faţă de cei doi s-a dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 zile.
Viceprimarul Antal Attila a confirmat, joi, primirea ordinelor de suspendare emise pe numele celor doi şi nu a dorit să facă alte cometarii.
Conform legii, atribuţiile primarului Raduly şi ale vicerimarului Szoke ar urma să fie preluate de viceprimarul în funcţie, Antal Attila.
Primarul şi vicele din Miercurea Ciuc au fost plasaţi în arest la domiciliu pe 30 aprilie. Cu alte cuvinte, decizia ICCJ a ajuns la Prefectura Harghita la două săptămâni după sentinţa instanţei.
La fel e posibil să se întâmple şi în cazul primarului de Iaşi, Gheorghe Nichita, plasat în arest la domiciliu de vinerea trecută.
