PSD pune mâna şi pe CJ: Lupu-preşedinte, Chirilă şi Aivănoaei adjuncţi. Dacă Adomniţei scapă de arestul la domiciliu, el revine pe funcţie
Şedinţă fără surprize azi dimineaţă la CJ. Consilierii au fost chemaţi la 7.30 de prefectul Dan Cârlan, pentru a da posibilitatea celor din PSD să plece cu avionul de 9.30 la Bucureşti, la întrunirea la vârf care urma să decidă soarta lui Dragnea. Cum şedinţa de la Bucureşti a fost anulată aseară târziu, reuniunea CJ n-a mai putut fi amânată câteva ore, pentru că se făcuse deja convocarea aleşilor.
Decizii previziile: Victorel Lupu a fost înscăunat preşedinte, el preluând atribuţiile lui Adomniţei. În locul vicelui Lupu a fost plantat Victor Chirilă (PLR).
Aceste decizii sunt valabile pentru perioada cât Adomniţei rămâne în arest la domiciliu, el fiind suspendat din funcţie. Dacă liberalul scapă de arestul la domiciliu el va reveni în funcţia de preşedinte al CJ Iaşi.
