Victor Chirilă s-a făcut de râs azi în CJ. ALDE a cerut revocarea lui Adomniţei, dar PSD l-a lăsat în ofsaid. Nici UNPR n-ar fi votat năzdrăvănia lui Chirilă
Zmeul Victor Chirilă a aterizat forţat azi în sala de plen de la CJ. Liderul ieşean al partidului lui Tăriceanu n-a reuşit să-şi convingă colegii de la PSD pentru a pune umărul la revocarea lui Cristian Adomniţei de la şefia CJ.
Chirilă a rămas singur in sedinta de CJ, iar ulterior, probabil de suparare, cei 5 consilieri ALDE n-au mai votat nici un proiect în plenul CJ.
Surse politice spun că insistenţa lui Chirilă de a-l debarca pe Adomniţei are un scop: ungerea sa ca vicepreşedinte al CJ.
„Chirilă îşi doreşte cu orice preţ să ajungă vicepreşedinte la CJ, pentru a avea ceva influenţă asupra primarilor. Vin alegerile locale, iar ALDE nu are nimic în judeţ”, susţin surse din mediul politic ieşean.
Chiar dacă PSD ar fi marşat la ideea lui Chirilă, tot nu erau suficiente voturi pentru a-l da jos pe Adomniţei. Ar mai fi trebuit măcar un vot din cele trei ale UNPR.
Proaspăt trecut la UNPR în urma fuziunii PPDD cu partidul lui Gabriel Oprea, Alin Aivănoaei (vice la CJ) a dat de înţeles că nici unul dintre consilierii UNPR nu ar fi votat pentru revocarea lui Adomniţei.
