Andrei Postolache (Grupul Pentru Iaşi): Motorul societăţii se reporneşte prin muncă şi disciplină, cu acţiune, răbdare şi viziune pe termen lung
«O societate este antrenată pentru un anume comportament, exact cum un copil este educat pentru viaţă. Dacă, de exemplu, copilul va fi pus să stea drept în bancă toţi anii şcolii şi lăsat să vorbească doar la ordin, odată crescut mare va avea aceeaşi timiditate şi supunere în faţa autorităţilor cu care interacţionează. Va tace şi va răbda. Dacă-l întrebi de ce face asta, nu va şti exact ce să spună. Nu va şti că rădăcina comportamentului său se află în felul cum alţii s-au comportat cu el. Societatea l-a modelat într-un cetăţean cuminte şi ascultător fără ca el măcar să ştie că asta i se întâmplă.
În acelaşi fel şi societatea noastră îşi caută explicaţii pentru felul cum suntem. Că aşa suntem noi, că nu suntem nu ştiu cum, ca spiritul latin, că ăia şi ailaltă. Fals. Nu există o genă a spiritului latin, sau a oricărei alte calităţi pe care o avem sau nu. Nu suntem născuţi diferiţi. Societatea însăşi îşi antrenează membrii să se comporte într-un anume fel. Aceasta este singura diferenţă.
Şi societatea noastră nu ne antrenează bine.
În ce constă antrenamentul social?
Societatea ne face ce suntem prin educaţia pe care o primim în familie, în şcoală, din natura şi calitatea instituţiilor cu care interacţionăm ca adulţi şi cum ne tratează ele, din felul cum ne tratăm unii pe alţii, şi din cantitatea, calitatea şi diversitatea informaţiei la care suntem expuşi. Cât din lumea asta am vazut, fie şi doar în poze? Ne interesează să aflăm ceva nou, sau ne uităm la acelaşi canal TV în fiecare seară, în care aceeaşi oameni se înjură între ei în acelaşi fel, numai motivul zilei e altul, ca un meniu la o cantină proastă care amestecă acelaşi piure cu cârnaţi în alt fel şi le dă alt nume?
Motorul societăţii se reporneşte prin muncă şi disciplină, cu acţiune, răbdare şi viziune pe termen lung. Trebuiesc reconfigurate, schimbate, toate acele metode de antrenament social menţionate mai sus.
Niciunul dintre noi nu poate de unul singur să schimbe nişte lucruri atât de mari, dar împreună putem reporni motorul. Cu gesturi mici, dar constante. Cu disciplină. În fiecare zi un lucru mic. O mică îmbunătăţire, una vizibilă. Căci orice mic gest pe care-l facem nu ne schimbă doar pe noi, ci şi pe cei care-l văd. Şi ele se adună si capătă viteză, şi deodată ceva ce era doar un vis a devenit normalul şi nici nu ne-am dat seama exact când. Începutul e cel mai greu. Cum începem?
De exemplu:
- Să învăţăm ceva nou în fiecare zi. Să ne schimbam puţin pe noi înainte de a schimba pe alţii. Să avem grijă de noi.
- Sa facem voluntariat.
- Să face un lucru mic în fiecare zi care ţine de a ne vedea mai mult decât interesul nostru, fie şi doar simbolicul gest de a lua de pe jos un gunoi care nu e al nostru. Căci şi simbolurile dezvolta obiceiuri şi ne vor face să privim altfel lucrurile.
- Să încercam să avem încredere mai multă in alţii. Şi dacă din când în când ne dezamăgesc, să nu facem din asta o tragedie, ci să ne gândim ca şi noi uneori dezamăgim şi poate nu o facem din rea intenţie.
- Să încercăm să discutăm, nu să ne certăm, cu cineva care are o parere diferită de a noastră. Inabilitatea de a avea discuţii calme şi raţionale în contradictoriu este una dintre cele mai mari piedici în calea construirii societăţii pe care o vrem.
- Şi orice altceva care ţine de a face ceva pentru alţii, pentru noi toţi, nu doar pentru noi înşine.
Şi să nu mai aşteptăm să vină cineva sa ne rezolve problemele, că nu vine nimeni. Lumea vine la tine când te-ai ridicat deja şi are cu cine vorbi, nu vine să te ia de pe marginea drumului când tu dai cu şutul în roată şi injuri pe aia de la service.
Citeşte întreg comentariul semnat de Andrei Postolache, Grupul Pentru Iaşi
Loading ...
