Unde-i liderul regional de altădată? Nichita vrea înapoi postul de vice naţional la PSD, Dragnea îl ţine la uşă

Gheorghe Nichita s-a autosuspendat din toate funcţiile politice în urmă cu câteva luni, când a început să aibă probleme serioase cu DNA. Între timp, Nichita şi-a adunat armata locală şi s-a autoproclamat din nou şef la filiala judeţeană PSD Iaşi.

Acelaşi Nichita a făcut câteva drumuri şi la Bucureşti pentru a redeveni vice la nivel naţional, numai că surpriză: Dragnea se tot codeşte. Luni, BPN-ul PSD s-a întrunit, însă nu s-a luat nici o decizie pe subiectul Nichita.

Ba mai mult, surse din partid spun că Gheorghe Nichita n-ar mai fi agreat la centru, mai ales că scandalul de la Iaşi e departe de a se termina.

Cei din anturajul lui Nichita spun că seful PSD Iasi e supărat foc pe Dragnea, pentru întârzierea repunerii sale în funcţie, mai ales că până mai ieri, cei doi erau prieteni la cataramă.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)