Scapă Oajdea de excluderea din PDL?
Biroul Permanent a propus doar excluderea deputatului de Iaşi Daniel Oajdea din PDL, decizia finală urmând a fi luată de Consiliul Naţional de Coordonare.
Cum ieri, PDL a avut surpriza să constate că mai mulţi parlamentari ai partidului au trădat la motiunea de cenzura, votând cot la cot cu opoziţia, lucrurile se complică. PDL îi poate da afară, dar îşi subţiază rândurile, putând avea probleme în a-şi asigura majoritatea în Parlament, în condiţiile în care vor mai veni bătălii grele.
E posibil ca PDL să încerce să recupereze o parte din cei care au votat anti-moţiune, astfel încât în final pierderile suferite să fie cât mai mici.
Dacă în urmă cu două-trei zile, excluderea lui Oajdea din partid era dată ca sigură, de aseară lucrurile s-au complicat, iar PDL încă îşi face calcule. În orice caz, tratamentul aplicat lui Oajdea ar trebui să fie valabil în cazul tuturor trădătorilor, altfel PDL va avea o mare problemă.

ar trebui exclus. sa se invete minte. ca doar n-a fost ales pe listele ozenistilor din Romania. Oricum, unde va merge va trada inca o data. sunt curios, daca Relu Fenechiu, care il vrea in partid, va risca sa-l ia in podu ros
Cred ca domnul Oajdea va scapa de excludere.Si va scapa,datorita tradarii altor nume,mai de rezonanta,gen Teo Trandafir.Iar daca membri Comitetului Executiv National,vor insista pentru excludere,ar fi intr-o mare eroare.Urmeaza lupte mai grele,iar PDL nu-si permite sa le piarda!