Ce funcţie va ocupa Nichita la PSD Iaşi
Gheorghe Nichita n-a fost prezent la conferinţa judeţeană a PSD, însă edilul suspendat nu iese cu totul din scenă.
El a reuşit să intre în Consiliul Judeţean al organizaţiei judeţene, for care cuprinde 151 de oameni. Totul la negocieri, pentru că lista celor 151 a fost stabilită dinainte, fiind votată apoi în bloc de către delegaţi.
În momentul în care i-a fost citit numele, s-a auzit un murmur în sală, însă nimeni n-a avut vreo obiecţie.
Consiliul Judeţean este forul care va alege Biroul Permanent Judeţean. Practic, cei 151 de membri se vor reuni, posibil chiar duminică, pentru a-i desemna pe cei care intră în BPJ-ul filialei.
Va fi interesant de văzut dacă Nichita se va număra printre cei care vor accede în BPJ, for care ia deciziile importante.
