Doina Cepalis: Avem 5 fabrici, dar există cereri peste capacitatea noastră. Ne gândim să ridicăm şi o şasea fabrică, de la zero
Doina Cepalis, antreprenoarea din Paşcani care deţine grupul de firme Te-Rox ce produce scaune auto pentru copii, se gândeşte să ridice în România încă o fabrică, a şasea a grupului pe care l-a construit.
„În prezent avem cinci fabrici proprii, dar avem cereri peste capacitatea noastră de producţie. Ne gândim să facem şi o a şasea fabrică. În contextul actual am vrea să o ridicăm de la zero, nu să o cumpărăm“, spune Cepalis, potrivit Ziarului Financiar.
Antreprenoarea deţine astăzi un grup cu afaceri de peste 120 milioane de lei anul trecut, cu cinci fabrici şi circa 1.100 de salariaţi. Grupul Te-Rox este operat prin intermediu a patru firme, dintre care cele mai mari sunt Te-Rox Prod şi My Plast Investments.
Produsele realizate de grupul Te-Rox ajung astăzi la clienţi din 50 de ţări, spune Cepalis, care adaugă că începând de anul acesta ea a început să vândă şi online.
