DNA revine cu precizări în cazul vicelui CJ Aivănoaei: un an închisoare cu amânarea executării pedepsei pe durata a 2 ani de supraveghere. Iniţial, formularea era un an închisoare cu suspendarea executării pedepsei
DNA Iaşi a operat o modificare în comunicatul pe care l-a remis ieri presei. Modificarea îl vizează pe vicele CJ Alin Aivănoaei. Iată ultima formă a comunicatului DNA:
„În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii Aivănoaei Constantin Alin şi Căuş Luminiţa au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor stabilite, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv un an închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani”.
Ce preciza ieri DNA:
„(…)Cei doi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor stabilite, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de doi ani”.
