Va fi Movilă candidatul MP la Primăria Iaşi? El nu exclude, dar spune că decizia se va lua săptămâna viitoare
Colegiul Naţional al Mişcării Populare a stabilit sâmbătă candidaţii pentru mai multe oraşe importante, relatează stiripesurse.ro. La Iaşi, va candida liderul filialei, deputatul Petru Movilă, se arată în articol.
Movilă nu exclude cadidatura la Primăria Iaşi, dar susţine că o decizie va fi luată săptămâna viitoare.
„Nu exclud nimic, decizia o luăm săptămâna viitoare. Dacă pe analiza candidaţilor propuşi pe care o facem împreună cu Traian Băsescu, trebuie să candidez ca şef de organizaţie, asta a fi decizia”, a spus Petru Movilă.
Mişcarea Populară a stabilit în schimb candidatul la Paşcani, Sorin Constantin Olariu, om de afaceri.
„Vom avea liste complete în toate localităţile judeţului”, a precizat liderul MP Iaşi.
