Prima declaraţie a lui Bodea după nominalizarea sa oficială în cursa pentru Primărie: Iaşul trebuie să redevină pol economic al României
”Validarea candidaturii mele de Biroul Naţional PNL mă onorează. Intru în această competiţie cu încredere că Iaşul va alege calea dezvoltării şi a rezultatelor, în locul stagnării şi al gâlcevii sterile.
Intru în această competiţie cu gândul la toţi cei care îşi doresc mai mult pentru oraş. Un oraş unde economia va fi prosperă, pentru a crea locuri de muncă pentru tineri şi nu numai, astfel încât resursele noastre de inteligenţă şi creativitate să nu mai plece. Un oraş cu un transport public modern, cu proiecte de infrastructură finalizate la termen, un oraş atractiv pentru investitori şi cu o viaţă culturală şi socială efervescentă.
Iaşul trebuie să redevină un pol economic al României şi să îşi recapete blazonul de capitală culturală a României, blazon pătat de eşecul ruşinos al celor care au administrat candidatura pentru capitală europeană a culturii în 2021.
Îmi doresc o administraţie eficientă, care lucrează temeinic, axată pe rezultate şi proiecte, nu pe acţiuni politicianiste. O administraţie total transparentă faţă de cetăţeni, dispusă la dialog şi colaborare cu societatea civilă.
Pe lângă acestea, consider că este nevoie de mai multă decenţă în spaţiul public, de mai multă sobrietate şi mai puţin spectacol”.
SURSA: Declaraţie Marius Bodea, candidat PNL la Primăria Iaşi

Bine Bodea,gura pacatosului adevar graieste “aşul trebuie să redevină un pol economic al Românie … ” Asa este,pe timpul lui Simirad eram ultimul oras din Roamnia in privinta atragerii fondurilor europene,a venit Nichita si am ajuns campioni pe tara la atargerea fondurilor europene,am devenit pol de crestere si acum Chirica, are ocazia sa inaugureze obiectiv dupa obiectiv. In nici un caz voi liberalii nu ati demonstrat ca puteti atrage fonduri europene. Adomniteui a fost cativa ani la butoane in CJ si s-a facut de bafta,voi il aveti tatic pe Relu Fenechiu si se stie ca batranii aveau o vorba ” ce naste din pisica,soareci manaca ” . Iesenii sunt intro mare dilema,trebuie sa aleaga din doua rele ,raul cel mai mic si acesta se pare ca ar fi Chirica.Oricum,ne asteapta o perioada grea,nici Chirica si nici Bodea ,nu au anvergura necesara de a deveni lideri,de a bate cu pumnul in masa la Bucuresti,de a se impune.Vo fi din nou la coada vacii .Mare blestem …
si nu a mai prezentat o scrisoare de la fenechiu, de dupa gratii, asa…. cu emotii? rusine sa ii fie.
” blazon pătat de eşecul ruşinos al celor care au administrat candidatura” se mai lega si de fostii colegi de la USL, ca atunci tare erau minunati si nu i intelegeam noi cum fura in numele poporului.