De asta a vrut funcţie în Primărie? Firma vicelui PSD Surdu ridică două blocuri în Copou. «Nu eu mă ocup de investiţie, compania este condusă de fiul meu», spune vicele

Gabriel Surdu a anunţat că una dintre firmele sale va ridica două blocuri în Copou, lângă Radio Iaşi, despre care spune că încă nu ştie ce regim de înălţime i se va aproba, scrie Ziarul de Iaşi.

Interesant este că, deşi important investitor imobiliar, viceprimarul este şi principalul responsabil din Primărie în monitorizarea elaborării noului PUG, document care va stabili cu precizie condiţiile de construire în fiecare zonă a oraşului.

Viceprimarul Gabriel Surdu vrea să investească două milioane de euro în construirea de locuinţe în Copou. Proiectul edilului va fi implementat pe strada Lascăr Catargi, în apropierea sediului Radio Iaşi. Surdu a declarat ieri că a achiziţionat terenul anul trecut, fiind vorba de o suprafaţă de aproape 2.000 mp pe care se află în prezent două clădiri. Potrivit acestuia, imobilele se află în stare avansată de degradare.

Actele urbanistice au fost emise la solicitarea companiei Terramold Invest, administrată de fiul viceprimarului, Surdu fiind asociat.

„Suprafaţa terenului este de 2.000 mp, vor fi circa 30 de apartamente, dar până nu va fi aprobat planul urbanistic zonal nu pot şti cu exactitate care va fi numărul lor. Imobilele sunt în stare avansată de degradare, am scos de acolo zece maşini de gunoi. O clădire va fi refăcută, iar alta va fi demolată. Proiectul prevede şi amenajarea unei parcări subterane pe două niveluri“, a precizat Surdu.

Interesant este faptul că viceprimarul, deşi important investitor imobiliar,  este principalul responsabil din Primărie în monitorizarea elaborării noului Plan Urbanistic General (PUG), document care va stabili cu precizie condiţiile de construire în fiecare zonă a oraşului. Deocamdată, o formă finală a PUG-ului nu a fost făcută public de către primărie. În trecut, Surdu a fost şi membru al Comisiei de Urbanism a municipalităţii. „Nu eu mă ocup de această investiţie, sunt doar asociat la compania care este condusă de fiul meu“, a mai spus Surdu.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)