Geoană la Iaşi: «Decizia CCR este nefericită. Se observă o regrupare a coaliţiei anti-reformă în justiţie»

Liderul PSRO Mircea Geoană a declarat joi la Iaşi că decizia CCR privind neconstituţionalitatea interceptărilor făcute de SRI în dosarele penale este un pas uriaş înapoi în lupta împotriva corupţiei. El a spus că „năvodul nu poate fi lăsat rupt, iar peştele cel mare să scape”.

„Nu ăsta este răspunsul împotriva corupţiei. Este o decizie nefericită pe care o regret. E obligatoriu ca situaţia să fie discutată în CSAT şi în şedinţa de guvern şi să fie remediată. Măcar să se facă dotarea imediată a DNA, prin transfer neîntârziat de echipamente de la SRI. Nu putem lăsa năvodul să fie rupt, iar peştele mare să scape”, a afirmat Mircea Geoană.

El a precizat că nu vrea să se pronunţe asupra temeiniciei deciziei CCR şi nici să ridice vreo suspiciune, însă a precizat că se observă o regrupare a coaliţiei anti-reformă în Justiţie.

„E un pericol pentru anii ce vin. Se regrupează o coaliţie anti-reformă în Justiţie, după ce oamenii ăştia au fost o perioadă de timp în repliere. Dacă lupta anti-coruptie nu continuă, şansele de a supravieţui într-o eră complicată sunt tot mai mici. Suntem stat de drept, dar trebuie să fim atenţi la interesele unora de a bloca lupta anti-corupţie”, a mai spus Mircea Geoană.

Liderul PSRO Mircea Geoană a participat joi la Iaşi la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii partidului său din judeţ, la reuniunea desfăşurată la Casa Studenţilor din municipiu fiind prezente aproximativ 350 de persoane.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)