CRONICA LUI CĂLIN: Un altfel de Mrożek
Destul de rar se montează în România piesa de la 1983 a lui Slawomir Mrożek, „O zi de vară”, considerată, pe nedrept, sub nivelul mult mai titratelor Tango, În largul mării, Emigranții, Cvartetul etc. Opțiunea Antonellei Cornici pentru montarea acestui text la Teatrul Tineretului Piatra Neamţ este binevenită pentru repunerea în circuit a unui viguroase dramaturgii şi, în acelaşi timp, reconfirmă interesul regizorului pentru o tematică legată de labirinturile şi complicaţiile dragostei. E de precizat că, deşi Cornici păstrează mare parte din text, sensurile piesei se modifică radical prin câteva nuanţe pe care, deliberat, autoarea spectacolului le plasează în montarea de la Piatra Neamţ. Este, paradoxal, o despărţire, dar şi o reinterpretare intimă a „Zilei de vară”, o sărăcire, dar şi o îmbogăţire a textului iniţial, ajuns pe scena nemţeană sub denumirea Am căzut în cap, da-mi trece.
Deşi în linii mari profilul personajelor rămâne acelaşi (cel ce vrea să se sinucidă pentru că nu-i iese nimic în viaţă, cel ce vrea să se sinucidă exasperat tocmai pentru că îi iese totul şi femeia în jurul căreia gravitează dramele lor), la Cornici totul se redimensionează devenind o meditaţie bitter-sweet asupra cuplului aflat în impas. Accentul se mută astfel de pe triunghi pe relaţia unui El şi o Ea care încearcă să îşi reinventeze relaţia, dându-şi o şansă. Cel care în textul lui Mrożek moare la final devine la Cornici un personaj-pretext care face dificilă, dar cu atât mai interesantă, alegerea din interiorul cuplului. La fel, dimensiunea socială a piesei de la 1983 se estompează în favoarea afectivului şi a emoţiilor din cortegiul iubirii.
Una dintre marile provocări ale spectacolului, jucat la Sala Studio, o reprezintă mutarea acţiunii din outdoor (parcul, terasa, plaja) în indoor (interiorul barului de plajă „La Năvodul Vesel”). În felul acesta, singurătatea personajelor este reevaluată, transformându-se într-o extrem de bizară, dar ofertantă, singurătate plurală. Spectatorii sunt consumatori ai acestui bar, direct implicaţi în atmosfera de party pe fundalul căreia se desfăşoară întâmplările psihologice şi cele reale, invitaţi să deguste băuturile casei, să danseze, să participe la o tombolă cu premii şi să asiste, asemenea unor martori, la conflictele scenice. Caracterul public al nodurilor dramatice duc spectacolul într-o zonă de debate implicativ, dilemele personajelor putând fi, oricând, dileme ale spectatorului. Un al patrulea personaj, inexistent la Mrożek, asigură buna dispoziţie a celor prezenţi, fiind un etertainer inepuizabil, al cărui vitalism exploziv indică poate că, indiferent de ce ţi se întâmplă, viaţa merită trăită.
Ceea ce păstrează apăsat Cornici din Mrożek este dualitatea omniprezentă în textele dramaturgului polonez dintre tragic şi comic. Profilul bufonului (excelent conturat de policromul Răzvan Bănuţ într-un personaj vulnerabil şi seducător) se intersectează cu profilul tragic (un Victor Giurescu grav, preocupat să deseneze melancolii apăsătoare, o metaforă umană a îngândurării) într-o demonstraţie (tot á la Mrożek, ale cărui aluzii la teatru şi actori sunt prezente în multe din textele sale) a teatralităţii din viaţa de zi cu zi şi o etalare a măştilor pe care complicata fiinţă numită Om le poartă voluntar sau nu. În rolul Femeii, Adina Suciu este o apariţie a cărei eleganţă reţinută contrastează puternic cu energiile contaminante ale entertainerului Ingrid Robu. Femeia este rană, flirt, speranţă, iertare, maturitate şi înţelepciune. „Greşeala” ei (sărutul cu bufonul) este, în ansamblul spectacolului, un argument pe care soţia şi-l procură pentru a înţelege că relaţia de cuplu trebuie refăcută.
Notabilă scenografia lui Romulus Boicu, una ce reconstituie pitorescul interior al unui local vamaiot, cu stuf, cu sticle ce atârnă boem, cu frânghii marinăreşti ce evocă marea. Muzica lui Bobo Burlăcianu (ilustraţie, dar şi compoziţie cu un moment de karaoke interpretat live de Răzvan Bănuţ) creionează sonor fluxurile şi refluxurile unor sentimente, atitudini, decizii, inducând subtil o anume nostalgie pentru ceva indefinibil. Am reţinut şi coregrafia Flaviei Giurgiu, nuanţată, alternând mişcările de dans lent, cu ritmurile alerte ale bucuriei de a fi.
Concluzionând, Am căzut în cap, da-mi trece reiterează direcţia regizorală validă pe care s-a înscris Antonella Cornici, al cărei stil, recognoscibil şi plăcut publicului, o recomandă pentru genul acesta de investigaţii delicate asupra omenescului. O aştept, cu răbdare şi interes, să dea marea lovitură!
Teatrul Tineretului Piatra Neamţ – Am căzut în cap, da-mi trece, după o idee de Slawomir Mrożek. Regia: Antonella Cornici. Scenografia: Romulus Boicu. Ilustraţia şi compoziţia muzicală: Bobo Burlăcianu. Coregrafia: Flavia Giurgiu. În distribuţie: Victor Giurescu, Răzvan Bănuţ, Adina Suciu, Ingrid Robu. Data vizionării: 2 aprilie 2016.
• Text semnat Călin Ciobotari
Loading ...
