600 de angajaţi vor lucra la Iaşi pentru UniCredit Business Integrated Solutions. Sediul măsoară 7.000 de metri pătraţi şi a fost inaugurat miercuri

Compania UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS) a inaugurat miercuri sucursala din Iaşi, care numără 600 de angajaţi, grupul italian ajungând astfel să aibă în România 1.500 de salariaţi.

La eveniment au fost prezenţi directorul Diviziei ECE Unicredit Carlo Vivaldi, CEO Unicredit Business Integrated Solutions în România, Paolo Cederle, precum şi ambasadorul Italiei la Bucureşti, Diego Brasioli.

Sucursala din Iaşi funcţionează în noile spaţii de birouri ale complexului Palas şi are o suprafaţă de peste 7.000 de metri pătraţi.

„Noul sediu va întări şi mai mult prezenţa UniCredit în România, ţară în care grupul este prezent încă din anul 2002. Centrul de competenţe UBIS este un punct de referinţă pentru băncile din divizia ECE, oferind suport în crearea unei experienţe digitale a consumatorului, care se bazează pe internet banking, mobile, multichannel, CRM şi Big data”, a declarat directorul Diviziei ECE UniCredit Carlo Vivaldi.

La rândul său, CEO UniCredit Business Integrated Solutions, Paolo Cederle a spus că prin deschiderea sediului din Iaşi, grupul italian înregistrează o nouă etapă de evoluţie, UBIS România ajungând al treilea centru ca mărime în cadrul companiei, după cele din Italia şi Germania.

Potrivit reprezentanţilor companiei, pentru construcţia sediului din Iaşi, dispus pe trei etaje, s-au utilizat 171.000 metri cubi de cabluri electrice (echivalentul distanţei de la Iaşi la Chişinău), 65 de metri cubi de sticlă utilizaţi la suprafeţele vitrate exterioare şi 1.050 metri pătraţi de sticlă (echivalentul a patru terenuri de tenis).

UBIS este compania globală de servicii a grupului UniCredit, destinate furnizării de servicii în domeniile IT, back office, middle office, servicii imobiliare, de securitate şi achiziţii.

Compania numără 11.600 de angajaţi şi operează în 11 ţări din Europa, precum şi în New York şi Singapore.

UniCredit are 8.000 de sucursale şi peste 144.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul operează în 17 ţări europene, având active de 860 miliarde de euro.

Afaceri

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)