Nichita lucrează intens la propria imagine. Îşi pregăteşte întoarcerea în politică?

Fostul edil Gheorghe Nichita scrie tot mai des pe Facebook, iar postările sale par să anunţe o revenire a fostului edil în politică. De altfel, Gheorghe Nichita a spus recent că este preocupat să-şi rezolve mai întâi problemele cu Justiţia, însă a dat de înţeles că nu exclude revenirea sa în politică. Surse din anturajul lui Nichita spun că acesta ar vrea chiar să candideze la alegerile din toamnă, însă fostul edil nu a luat nici o decizie fermă în acest sens.

În plus, situaţia tensionată din PSD Iaşi între grupările Chirica şi Lupu-Stanciu complică şi mai mult intrarea lui Nichita pe listele social-democraţilor. În cazul în care Chirica triumfă în bătălia din filiala ieşeană, Nichita nu are nici o şansă în PSD Iaşi, întrebarea fiind dacă va alege o altă formaţiune politică.

Până atunci, Gheorghe Nichita se comportă deja ca un veritabil politician, ultima sa postare pe Facebook fiind despre cei trei câini ai săi, pe care îi numeşte „poate cei mai buni prieteni”. Totodată, Nichita aminteşte de loialitatea patrupedelor şi de faptul că acestea „nu muşcă niciodată mâna care i-a hrănit”, aluzie la cei care l-au părăsit după ce au început problemele sale cu Justiţia. Interesant, fotografiile realizate pe treptele vilei sale din Copou arată că Nichita lucrează intens la propria imagine.

«Sal, Bela şi Terry… poate cei mai buni prieteni!
Chiar dacă nu pot vorbi, animalele ne pot da uneori cele mai bune lecţii despre prietenie, loialitate şi recunoştinţă. Nu muşcă niciodată mâna care i-a hrănit şi îţi rămân mereu alături…»
, scria vineri seară Gheorghe Nichita pe facebook.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)