Marius Bodea: «Iniţial voiam să plec la 1 ianuarie, dar din 10 decembrie nu voi mai fi la aeroport. Cei din PSD sunt atât de absurzi, încât ar fi în stare să dărâme obiectivul»

Şeful aeroportului din Iaşi, Marius Bodea, membru PNL, acuză conducerea PSD a consiliului judeţean Iaşi că îi pune beţe în roate şi că social-democraţii sunt „atât de absurzi”, încât „sunt în stare să dărâme obiectivul”.

Marius Bodea a declarat marţi seară că a informat conducerea CJ Iaşi cu privire la decizia sa de a demisiona din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al aeroportului, începând cu 10 decembrie.

El a spus că a luat această decizie cu ceva timp în urmă, dar că iniţial avea de gând să renunţe la funcţie mai târziu, adică de la 1 ianuarie.

„Sunt atât de absurzi (conducerea social-democrată a CJ Iaşi – n.r.), încât sunt în stare să dărâme obiectivul. Am informat conducerea CJ că de la 10 decembrie părăsesc funcţia. Anul acesta avem un trafic de peste două ori mai mare ca în 2015, iar ei îmi trimit controale peste controale”, a spus Marius Bodea.

El a precizat că oricum ar fi plecat din funcţie, întrucât figurează pe loc eligibil la deputaţi pe listele PNL Iaşi, şi funcţiile ar fost incompatibile, dar că „lucrurile s-au precipitat” şi că nu mai poate suporta „şicanele şi presiunile PSD”.

Marius Bodea a fost desemnat la conducerea aeroportului din Iaşi în anul 2012, fiind susţinut la acea vreme de fostul preşedinte al CJ, liberalul Cristian Adomniţei.

În urmă cu patru ani, pe aeroportul din Iaşi, exista o singură cursă externă, către Viena, în timp ce în 2016 Iaşul este legat de 16 oraşe europene, zborurile fiind efectuate de patru companii.

Anul trecut, traficul s-a ridicat la 380.000 de pasageri, iar pentru acest se estimează că 850.000 de persoane vor tranzita aerogara ieşeană.

Administratie, Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)