Dezbatere miercuri seară la Camera de Comerţ pe tema autostrăzii: «Cei de la Bucureşti vor să ne ţină în capsula sărăciei, pentru că voturile oricum vin»
Iniţiatorii campaniei «Moldova vrea Autostradă» au programat pentru miercuri o dezbatere pe tema atragerii de investiţii în Moldova şi a necesităţii demarării cât mai repede a lucrarilor la autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.
Dezbaterea începe la ora 18.00, la Camera de Comerţ Iaşi.
Sunt invitaţi la discuţii reprezentanţi ai partidelor, ai mediului de afaceri, dar şi ai societăţii civile. Moderatorul dezbaterii va fi Marius Alexa, CEO Arhipelago, dar şi preşedinte al APEC (Asociaţia pentru Promovarea Economiei Cunoaşterii Iaşi).
„Proiectul are nevoie de susţinerea parlamentarilor din Iaşi. Tot ne-am împărţit, unii trag într-o parte, ceilalţi în altă direcţie, dar există un interes comun. Nu ne interesează culoarea politică, ci proiectul”, a declarat Mihai Bîrsan, MB Event, unul dintre cei implicati in organizarea dezbaterii de la Camera de Comert.
El spune că Moldova a ajuns cea mai săracă regiune din Europa şi că, într-adevăr la Iaşi s-a dezvoltat accelerat sectorul IT, însă fără autostradă nu vor veni în zonă companii care să facă producţie.
„Sunt companii care ar veni, pentru că aici există forţă de muncă. În vestul ţării, nu mai găseşti mână de lucru, plus că acolo lefurile sunt mai mari, ba chiar şi preţurile furnizorilor sunt mai ridicate decat in Moldova”, a mai spus Bîrsan.
El a precizat că e necesară o presiune constantă asupra politicienilor şi acum în campanie, dar şi după alegeri.
„Nu suntem uniţi, iar cei de la centru nu vor să dezvolte Moldova, pentru că regiunea este mereu un rezervor de voturi. Cei de la Bucureşti ne-au tot dus cu vorba, au vorbit şi despre autostrada Iaşi-Tg Mureş, dar şi despre Braşov-Bacău. Mai există orgolii şi între Iaşi şi Suceava, dar nu se mişcă nimic. Unii gândesc că e mai bine să-i ţii pe cei din Moldova în capsula sărăciei, de asta trebuie să punem presiune. Dacă tăcem, nu se va rezolva nimic”, a mai spus Mihai Bîrsan.

