Mii de ieşeni anunţă că ies în Piaţa Unirii, începând cu ora 17. Iniţiatorii acţiunii: Să nu fim violenţi, ar fi în avantajul guvernului

Peste 6.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa la protestul programat miercuri seară în Piaţa Unirii din municipiu. Totodată, alţi 5.000 de oameni anunţă că sunt interesaţi de manifestaţia din centrul Iaşului.

„Guvernul a adoptat pe furiş, marţi, 31 ianuarie, ordonanța de urgenţă cu privire la modificarea Codului Penal.  Toată România, ÎN STRADĂ începând cu 1 februarie! NU ne lăsăm până nu vedem:
- retragerea ordonanţei de modificare a Codului Penal
- demisia IMEDIATĂ a guvernului
- renunţarea la proiectul de lege pentru graţiere
- alegeri anticipate”, susţin iniţiatorii protestului.

Totodată, pe pagina în care se anunţă evenimentul se fac apeluri pentru a evita orice manifestare de violenţă.

„Suntem furioşi, supăraţi, într-adevăr, însă NU trebuie să fim violenţi. Ar fi în avantajul guvernului dacă s-ar isca evenimente violente. Ce putem face? În cazul în care apar agitatori, oameni care instigă la violenţă, toată lumea se lasă jos în genunchi şi scandează “FĂRĂ VIOLENŢĂ!”. Astfel, personajele violente vor fi demascate şi izolate, putînd fi abordate de jandarmi. Violenţa poate naşte doar violenţă”, mai spun iniţiatorii acţiunii de protest.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)