Organizatorii Neverwas anunță că festivalul din vară nu mai are loc: «Riscurile sunt prea mari pentru a putea continua». Iașul rămâne cu Afterhills

Iașul nu va mai avea două mari evenimente în vară, ci unul singur, adică Afterhills, în perioada 23-25 iunie. Organizatorii Neverwas au anunțat azi că renunță să mai organizeze festivalul de muzică programat în perioada 30 iunie – 2 iulie, motivând că două acțiuni de acest gen, la 5 zile distanță, sunt imposibil de organizat la Iași.

Iată ce scriu cei de la Neverwas pe pagina de facebook:

«Din păcate, suntem nevoiți să vă anunțăm că festivalul pe care vi l-am promis nu va putea avea loc anul acesta. Am vrut să facem la Iași un eveniment așa cum ne-am dorit mereu să avem, dar nu a fost posibil până acum. Neverwas a fost de la început o inițiativă privată care a avut în spatele visului unui eveniment de trei zile și trei nopți, rațiuni de business, calcule, estimări și griji.

În acest moment, riscurile sunt prea mari pentru a putea continua. Acest festival a fost mereu o investiție riscantă, la limită, un eveniment care nu avea cum genereze de la prima ediție profit, lucru pe care ni l-am asumat inițial. Am gândit o primă ediție care să crească un festival mare pentru viitor. Având în vedere faptul că în Iași se organizează un alt eveniment de 5 ori mai mare cu 5 zile înainte, riscurile au devenit prea mari pentru a le putea susține.

Le cerem scuze celor care și-au făcut planuri speranțe și visuri din planurile, speranțele și visurile noastre. Le mulțumim celor care ne-au fost alături de la anunțul inițial – artiști, parteneri, sponsori, oameni care ne-au trimis gânduri bune sau mesaje entuziaste. Toți cei care au achiziționat bilete vor primi integral banii înapoi.

Avem speranța că vom avea cu toții parte de evenimente frumoase care să ne aducă împreună. Le urăm succes celor care vor organiza anul acesta festivaluri pentru ieșeni și ne vedem cu siguranță acolo. Oamenii de aici merită și vor avea evenimente așa cum ne dorim cu toții. Neverwas e doar un nume. It just wasn’t this time».

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)