N-au fost degeaba protestele din Tătărași: Primăria nu emite autorizațiile de construcție pentru blocurile din zona Oancea
Mihai Chirica a cedat în bătălia cu locatarii din Tătărași. Primăria a anunțat că nu emite autorizațiile de construire pentru cele trei blocuri din zona Oancea, în urma protestelor locatarilor nemulțumiți că parcul din zonă va fi distrus.
Potrivit Biroului de Presă al primăriei, municipalitatea privește cu atenție luările de poziție ale locatarilor din zona esplanadei Oancea din cartierul Tătărași și a decis să nu emită autorizațiile de construire.
“Până în prezent, tocmai pentru că respectă dorințele locatarilor de bună credință din zonă, Primăria Municipiului Iași nu a eliberat autorizații de construire pentru blocurile propuse pentru zona Esplanadei Oancea și nici nu intenționează să facă acest lucru până când autoritățile locale, investitorii și locatarii vor ajunge la un consens rațional cu privire la viitorul acestei zone. Chiar dacă nu este membru al Comisiei de Urbanism și nu are drept de vot în Consiliul Local, primarul Mihai Chirica va veghea personal, cu toate atribuțiile legale de care dispune, astfel încât zona Esplanadei Oancea să se dezvolte durabil, în condițiile unui echilibru între drepturile proprietarilor, dorințele actualilor locatari și exploatarea armonioasă a zonei“, se arată în comunicatul Biroului de Presă al primăriei ieșene.
Aproximativ 200 de persoane au protestat pe 12 aprilie în cartierul Tătărași, oamenii fiind iritați că parcul din zonă va fi distrus, iar în loc vor fi construite trei blocuri.
Protestatarii au reclamat că Iașul este pe locul întâi pe țară în ceea ce privește poluarea și că deschiderea de șantiere în zona spațiilor verzi ar agrava și mai mult situația.
Locuitorii din cartierul Tătărași au amenințat că vor continua protestele și au cerut primăriei ieșene să nu permită construcția blocurilor pe spațiul verde.
Consiliul Local a aprobat în urmă cu câteva săptămâni Planurile Urbanistice Zonale pentru ridicarea a trei blocuri de șase, opt și zece etaje pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați în zona Oancea din cartierul ieșean Tătărași.
