Când va tăia Dragnea panglica la autostrada Iași-Tg. Mureș
După sesiunea parlamentară extraordinară în care au rezolvat la foc automat Codul Penal, urmează încă o sesiune extraordinară pentru a urgenta construcția de autostrăzi. Firește că așa ceva nu se va întâmpla, însă dacă ar exista o lege care să spună că Dragnea scapă de pușcărie dacă în șase luni se face autostrada Iași-Târgu Mureș, probabil că toți aleșii PSD Iași ar fi pe șantier zi și noapte. Iar la final, Dragnea ar tăia panglica la Ditrău, având alături 200.000 de activiști PSD.
