Deputatul PSD Bogdan Cojocaru: În campania electorală, instituțiile conduse de PNL n-au mișcat un deget pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani, blocând intenționat proiectul. După alegeri, s-au hărnicit dintr-odată

Președinte al organizației de tineret a PSD, deputatul Bogdan Cojocaru a transmis un comunicat prin care sugerează că liberalii în mod intenționat au ținut închis spitalul mobil de la Lețcani (județul Iași), dat fiind că înaintre de alegerile din 27 septembrie, liberalul Costel Alexe se afla în competiție pentru președinția Consiliului Județean cu social-democratul Maricel Popa.

„În campania electorală, instituţiile arondate PNL n-au mişcat un deget pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani, blocând intenţionat proiectul. Acum, după alegeri, s-au hărnicit dintr-odată”, a transmis Bogdan Cojocaru. Politicianul a subliniat că anunţul liberalilor de sâmbătăt, de la Iași, cum că vor grăbi procedura pentru deschiderea spitalului mobil de la Leţcani, nu face decât să arate că „PNL a blocat intenţionat proiectul până la alegeri, doar pentru că a fost iniţiat de reprezentanţii PSD.”

„E mobilizare generală la PNL pentru deschiderea spitalului cât mai repede. Dar unde erau instituţiile arondate PNL în urmă cu câteva săptămâni? Nici cei de la Mediu, nici Prefectura, nici Ministerul Sănătăţii n-au mişcat un deget în campania electorală, pentru că aşa s-a dat ordin la liberali, să blocheze cu orice preţ proiectul. Trebuia scos ţap ispăşitor Maricel Popa, candidatul PSD la preşedinţia Consiliului Judeţean, pentru că el iniţiase proiectul”, a spus deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.

El mai afirmat că nu s-a schimbat nimic pe „frontul” spitalului mobil şi că pe platforma de la Leţcani sunt aceleaşi containere şi aceeaşi aparatură medicală care exista şi înainte de 27 septembrie.

„Este bine că le-a venit mintea la cap în ultimul moment, dar în acelaşi timp este cinic să foloseşti instituţiile statului pentru a bloca un proiect vital pentru ieşeni. Vedem evoluţia ascendentă a pandemiei şi situaţia îngrijorătoare de la Iaşi. Suntem de câteva săptămâni pe locul doi ca număr de cazuri după Bucureşti, iar liberalii preferă jocurile politice, în loc să-i intereseze sănătatea ieşenilor”, a mai afirmat Bogdan Cojocaru.

Ministrul Nelu Tătaru a avut, duminică, la Prefectura din Iaşi o întâlnire cu reprezentanţi ai sistemului medical ieşean, una dintre problemele discutate fiind şi cea legată de întârzierea deschiderii spitalului mobil de la marginea municipiului Iaşi.

„Sper ca vineri să avem primul pacient internat la spitalul mobil de la Leţcani. Sunt evaluări care se fac în prezent, inclusiv în privinţa personalului necesar”, a afirmat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

La rândul său, preşedintele ales al Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a precizat că instituţiile ieşene lucrează la urgentarea obţinerii avizelor pentru funcţionarea spitalului mobil.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)