Neculau, trântitul capetelor adversarilor de pereţi şi boala puterii
Se simte aerul revanşei la unii oameni din PSD. Ieşirea lui Constantin Neculau de azi nu e doar o gafă de limbaj, ci exprimă o stare de spirit. Pesediştii sunt siguri pe ei şi emană deja un miros înţepător de şampanie băută înainte de a fi declaraţi câştigători.
Discutam zilele trecute cu un om de la vârful PSD Iaşi, care recunoaştea că una e cifra partidului din sondaje şi alta realitatea din teren.
„Până la alegeri mai sunt doi ani şi se pot întâmpla multe”, zicea politicianul respectiv.
Pentru Neculau şi probabil mulţi ca el, timpul trece greu, iar statul pe margine a devenit insuportabil. Criza e apăsătoare, afacerile merg greu, iar funcţiile nu-s decât vreo câteva prin jurul primăriei lui Nichita.
Neculau seamănă cu un ciclist (cu cască, să nu i se spargă capul), care la jumătatea cursei cere deja tricoul de campion.
Sondajele nu trimit partidele la Palatul Victoria, ci în teren, la cules sau conservat de voturi. În loc să afişeze modestia celui care vine din opoziţie, pesedistul ieşean vrea capete sparte. Alege să-i trântească de pereţi pe toţi cei care l-au votat pe Băsescu în urmă cu un an.
Nu ştiu câţi inşi din PSD gândesc ca Neculau, însă boala puterii naşte monştri.
Fără îndoială că social-democraţii, pe fondul gafelor repetate ale guvernării pedeliste, au prima şansă să câştige în 2012. Dar tonul unora dintre oamenii acestui partid nu arată nimic bun pentru o altfel de guvernare pe care pesediştii o proclamă pe toate drumurile şi canalele de ştiri prietene.

Un tupeist fara margini Neculau. Nu stiu de ce il tot scot pesedistii in fatza. Ca au oameni valorosi. Pierd voturi la greu. Nu sunt de acord cu Ghetau in multe privinte, dar decdata asta are dreptate!
Cel mai mult mi-a placut motivul altruist pentru care domnul Neculau vrea sa dea cu capul de pereti pe alegatorii lui Basescu
Se vede clar ca grija pentru semeni si respectul pentru democratie si pluralism l-au impins in politica!
mai rar asa caracter. de ce nu se intoarce la PRM? ca acolo ii este locul. PSD sa nu-l mai puna pe liste la alegeri.