Dacă nu reacţionăm acum, Putin o să ne calce pe cap

Simt o furie în creştere faţă de ceea ce face Rusia. Văd că unii sunt deranjaţi de controalele făcute în România la firmele ruseşti. Păi de ce, dragilor? Ca să facă bani aici şi să alimenteze apoi propaganda, inclusiv cea de la noi? Voi ştiţi ce transmit televiziunile din Rusia în aceste zile? Ei spun că europenii îs ăia răi şi că Ucraina trebuie eliberată. Adică Rusia e ţara prietenoasă, iar restul criminali şi nazişti. Cu ăştia poţi fi tolerant?

Oare toate dezinformările din ultimii ani de pe la noi nu cumva au legătură şi cu Rusia? Păi e cumva războiul panseluţelor? Europa a tolerat până acum. Chiar prea mult. Au existat interese economice, s-a spus că noi încurajăm democraţia, dar am lăsat monstrul să se dezvolte şi să se manifeste. Dacă nu îl oprim, vine el mai târziu peste noi. Nu e doar războiul Ucrainei, e al tuturor. Apropo, azi la 15 km de graniţa noastră s-au lansat bombe.

Da sunt furios peste măsură pentru că e un război pornit de un dement care trebuie oprit cât mai repede. Despre ce toleranţă vorbim? Cu Putin poţi fi tolerant? O să ne calce pe cap mai târziu.
Comentariu

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)