Proiectul aeroportului mai face un pas. Ministerul Apărării cedează o halcă de teren contra unei suprafeţe de 3 ori mai mică
Şeful CJ Iaşi Constantin Simirad şi ministrul Apărării Gabriel Oprea au semnat azi la Iaşi un acord privind un schimb de terenuri între cele două instituţii, necesar pentru modernizarea Aeroportului.
Documentul, parafat la Casa Patrata, prevede cedarea de către Ministerul Apărării a unei suprafeţe de 25,9 hectare de teren în zona Aeroportului din Iaşi, instituţia primind în schimb un alt teren pe raza localităţii Holboca, având suprafaţa de 9 hectare. Adica de 3 ori mai mica.
„Iaşiul are nevoie de un aeroport modern. Proiectul modernizării aeroportului nu e important doar pentru Moldova, ci şi pentru România. În zona aeroportului, există o unitate militară, pe care o vom muta la Holboca, unde primim 9 hectare. Întreaga infrastructură necesară pe noul amplasament va fi refăcută de Consiliul judeţean Iaşi”, a declarat ministrul Apărării Gabriel Oprea.
Ministrul Gabriel Oprea a mai spus că, după parafarea acordului între CJ şi minister, va fi emisă o hotărâre de guvern, iar ulterior, în termen de 30 de zile, ministerul va preda terenul de la aeroport.
„Sperăm ca totul să se facă repede”, a afirmat Gabriel Oprea.
La rândul său, şeful CJ Iaşi Constantin Simirad a spus că aeroportul din Iaşi nu e doar un obiectiv de importanţă civilă, ci întregeşte logistica militară a statului român.
„Aeroportul ieşean poate avea un rol deosebit prin poziţionarea sa la frontiera de est a României. Timp de doi ani am făcut eforturi pentru a obţine terenul necesar modernizării aeroportului. În toată această perioadă nu a existat săptămână să nu întâmpin o piedică”, a declarat Constantin Simirad.

Iasul avea nevoie de o astfel de investitie iar decizia ministrului apararii de a face schimbul de terenuri este de laudat
fireste ca e necesar acest schimb. dar incep de maine lucrarile la aeroport? nu cred.
mai sunt niste oameni de afaceri pe acolo care si-au luat la timp pamant si tb recompensati.
Pentru binele Iasului si cred ca si a Romaniei , Gabriel Oprea schimba terenul armatei si muta o baza a unei foste unitatii militare pentru a da voie autoritatilor locale sa extinda aeroportul IASI. Spor la treaba ieseni.
Domnul Simirad ot botsani, a demonstrat inca odata , ca e cel mai tare politician iesean!( nu sunt fan al celor din BT). Unde e armata de “mamaligari” portocalii condusi de “chivuta” maela?
Pana nu da mita primarul la Pentru aprobare la bucuresti nu vom avea aeroportul nici in 2050 sunt sigur de asta……