PNL Iaşi merge pe mâna lui Ciucă la Congresul PNL. Şeful filialei, Alexandru Muraru: Organizaţia de Iaşi a fost printre primele care au dat semnalul schimbării

În şedinţa Biroului Politic Judeţean al PNL Iaşi, întrunită astăzi, a fost votată în unanimitate moţiunea de candidatură la preşedinţia Partidului Naţional Liberal a lui Nicolae Ciucă, actual premier al României, anunţă filiala într-un comunicat oficial.

„Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică” este moţiunea susţinută de PNL Iaşi pentru Congresul ce va avea loc duminică, 10 aprilie 2022.

“Cel mai puternic mesaj pe care filiala judeţeană a PNL Iaşi îl transmite acum este de stabilitate, solidaritate şi unitate, având responsabilitatea guvernării, într-un context geopolitic complicat. PNL nu trebuie să repete greşeala de a ignora nevoia continuării dezbaterii în interiorul partidului a proiectelor de politici publice de guvernare locală şi naţională. Partidul trebuie să rămână racordat după alegeri la acest proces de formulare şi adaptare a politicilor executive şi a soluţiilor legislative. Dialogul şi consultarea internă sunt necesare în viaţa oricărui partid politic, şi despre asta este vorba în moţiunea candidaturii premierului Nicolae Ciucă. Noul lider al partidului trebuie sa fie conectat la organizaţiile locale, la performanţele acestora şi să fie echilibrat în raport cu rezultatele acestora. Organizaţia judeţeană a PNL Iaşi a fost una din primele organizaţii care au dat semnalul schimbării fostului preşedinte din cauza lipsei de dialog şi a tratamentului inechitabil. Guvernarea nu trebuie să fie afectată de lupte interne, deoarece românii nu sunt interesaţi de conflicte politice, ci aşteaptă de la noi să livrăm o guvernare bună”, a declarat Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)