Maricel Popa, liderul PSD Iaşi: În momentul de faţă nu se poate vorbi de întârzieri în cazul A8. Problemele semnalate de unul din consilierii ministrului Transporturilor au fost create de incompetenţa miniştrilor USR

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că nu se poate vorbi de întârzieri în cazul proiectului autostrăzii A8 Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, el susţinând că problemele semnalate de unul dintre consilierii ministrului Transporturilor au fost create de “incompetenţa miniştrilor USR”.

“În momentul de faţă nu se poate vorbi de întârzieri. Capetele A8, care sunt finanţate prin PNRR, sunt în faza studiului de fezabilitate. Cu toate acestea, problemele semnalate de unul dintre consilierii ministrului Sorin Grindeanu au fost create de incompetenţa miniştrilor USR, Cătălin Drulă şi Cristian Ghinea. Deşi PSD a semnat în 2019 contractul pe tot segmentul Tg. Mureş – Tg. Frumos, miniştrii USR au prevăzut în PNRR finanţarea doar pentru capetele acestui tronson de autostradă. Din cauza USR, avem un contract care abordează proiectul ca pe un întreg şi o finanţare care este asigurată doar parţial, pentru două secţiuni din trei”, afirmă senatorul PSD Maricel Popa. Detalii pe News.ro

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)