Întâlnire pe zona de afaceri organizată la Londra de Ambasada României în Regatul Unit: Cum putem atrage mai multe investiţii
Antreprenorii români stabiliţi în Marea Britanie au participat la Londra la un eveniment organizat cu suportul Ambasadei României la care s-a discutat despre oportunităţile pentru afaceri şi investiţii în România.
Au fost prezente zeci de persoane, gazda reuniunii fiind Laura Popescu, ambasadorul României la Londra.
Pe parcursul a două ore, oamenii de afaceri au discutat despre modul în care pot fi atrase noi investiţii în România, dar şi despre promovarea produselor româneşti. La întâlnire au fost prezenţi şi oameni de afaceri din Republica Moldova stabiliţi în Regatul Unit.
În cadrul evenimentului au luat cuvântul mai multe reprezentante ale Organizaţiei Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriașilor din România (OFA UGIR).
Ana Maria Icătoiu (vicepreşedinte) a vorbit despre fondurile europene în general şi despre şansa ca acestea să schimbe România până în 2030.
Mihaela Pascariu, expert în atragere de fonduri europene, dar şi în implementarea proiectelor, a prezentat lista documentelor necesare pentru depunerea proiectelor, dar s-a referit şi la greşelile frecvente care se fac după obţinerea finanţării.
Cristina Cremenescu, coordonator OFA pe domeniul Energiei, a vorbit despre sursele regenerabile de energie şi despre modul în care pot fi utilizate de către mediul privat.



