Liviu Brătescu, senator PNL: Schimbarea de guvern de la Chişinău este un act de rutină în democraţie, care confirmă că mecanismele de reglaj din societatea moldovenească funcţionează tot mai bine
Senatorul liberal Liviu Brătescu a declarat că schimbarea de guvern de la Chişinău este un act de rutină în democraţie, care arată că “mecanismele de reglaj“ funcţionează tot mai bine în societatea moldovenească.
Totodată, Brătescu a afirmat că PNL o sprijină pe preşedinta Maia Sandu pentru eforturile acesteia de a scoate Republica Moldova din “dezastruoasa“ zonă de influenţă rusească, el apreciind că România rămâne un partener de încredere al Moldovei în drumul spre Uniunea Europeană.
Liviu Brătescu a declarat că orice schimbare de guvern este “un act de rutină în democraţie, iar Republica Moldova nu trece printr-o criză politică, așa cum încearcă să insinueze propaganda putinistă de la Chișinău și București“.
“Schimbarea de premier care are loc în aceste zile la Chișinău confirmă doar că mecanismele de reglaj în cadrul societății moldovenești funcționează tot mai bine. Adică, exact pe dos decât sugerează peste Prut socialiștii, comuniștii și aliații lor de conjunctură“, a afirmat senatorul Brătescu.
Parlamentarul liberal a spus că România “rămâne un partener de încredere al Republicii Moldova și o susține activ pe drumul spre Uniunea Europeană, acolo unde cetățenii săi merită să fie“.
De asemenea, senatorul Liviu Brătescu a declarat că PNL o sprijină pe președinta Maia Sandu în eforturile pe care le face pentru a scoate Republica Moldova nu doar din mâinile oligarhilor care au sărăcit-o, ci și din dezastruoasa zonă de influență rusească, o influență care de-a lungul istoriei până în prezent i-a făcut mult rău.
“Maia Sandu a demonstrat tenacitate, o forță incredibilă de a depăși obstacole și o dorință nestrămutată de a merge pe drumul pro-european, deși guvernează într-un context extrem de dificil pentru Republica Moldova, care a avut mult de suferit economic din cauza pandemiei și acum din cauza războiului rusesc“, a afirmat Brătescu.
Senatorul liberal aminteşte că cetăţenii moldoveni au sărit rapid în ajutorul refugiaţilor ucraineni, chiar dacă situaţia lor financiară nu era una tocmai bună.
“Nu vom uita niciodată rapiditatea cu care moldovenii au sărit în ajutorul refugiaților ucraineni, pe care i-au sprijinit deși nici ei nu aveau prea multe. Și tocmai de aceea, România este alături de Republica Moldova, inclusiv financiar și prin sprijin în zona energiei și a gazului, astfel încât conceptul de „frate” să fie o realitate, nu doar o afirmație fără acoperire“, a adăugat senatorul PNL, Liviu Brătescu.
