Senatorul PSD Maricel Popa este optimist în privinţa autostrăzilor Moldovei. El prezintă situaţia la zi pe A7 şi A8

Liderul PSD Iaşi, senatorul Maricel Popa, susţine că regiunea Moldovei va avea în câţiva ani o reţea importantă de autostrăzi și drumuri expres. Parlamentarul PSD arată că Autostrada Moldovei (A7) este cea mai avansată. Pe 12 dintre cele 13 tronsoane ale porțiunii Ploiești – Pașcani există constructori desemnați, contracte semnate, iar pe unele au început deja lucrările.

”Concret, situația se prezintă astfel:

1) Pe două loturi dintre Ploiești și Buzău investiția este în derulare. La al treilea, există o contestație

2) Pe trei dintre cele patru segmente ale secțiunii Buzău – Focșani se lucrează

3) Focșani – Bacău, toate cele trei porțiuni sunt în pregătire

4) Pentru Bacău – Pașcani, cele trei contracte au fost semnate săptămâna trecută

Astfel, din cei 319 kilometri Ploiești – Pașcani, pe 305 km lucrările sunt fie în toi, fie vor demara zilele viitoare. La aceștia se adaugă cei 16,27 km (centura Bacăului) deschiși traficului din 2021. Etapizat, pe A7 vor fi finalizate tronsoanele de autostradă începând din 2024, astfel încât în 2026 să se poată circula pe toată distanța ei. Este o investiție de 26 de miliarde de lei (5,2 miliarde de euro) cu bani asigurați prin PNRR”, a declarat şeful PSD Iaşi.

În ceea ce priveşte Pașcani – Suceava – Milișăuți – Siret (încă 120 kilometri), Popa susţine că acest sector se află în etapa realizării studiului de fezabilitate.

Pentru A8, capetele autostrăzii (Moțca – Vânători Neamț și Miercurea Nirajului – Tg. Mureș) vor fi realizate cu finanțare prin PNRR. Acestea sunt acum în faza licitațiilor pentru proiectare și execuție. Pentru porțiunile Ungheni – Iași – Moțca și Vânători Neamț – Miercurea Nirajului, studiul de fezabilitate este în desfășurare.

”Din păcate, din cauza unei administrații incompetente și corupte, pe această listă nu se află și șoseaua ocolitoare a Iașului. Primarul și președintele Consiliului Județean Iași, ambii PNL, sunt incapabili să atragă finanțarea necesară”, a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)