Şeful mare de la Wizz a fost în vizită la Iaşi. Posibile noi destinaţii: Atena, Lyon, Valencia si Dubai

Aeroportul Iaşi a fost vizitat astăzi de o delegaţie Wizz Air la nivelul cel mai înalt, a anunţat directorul Romeo Vatră.

”Mă bucur că ne-am revăzut la Iaşi, pentru a doua oară în acest an, cu József Váradi, CEO-ul Wizz Air şi Diarmuid Ó Conghaile, Directorul General al Wizz Air Malta. Am discutat mai multe aspecte privind colaborarea noastră actuală şi viitoare, începând de la aspecte operaţionale, deschiderea noului terminal, planuri de investiţii şi până la destinaţii posibile de viitor. Am discutat aplicat despre oportunitatea deschiderii unor curse noi precum: Atena, Lyon, Valencia şi Dubai”, a afirmat directorul aeroportului, Romeo Vatră.

Decizia finală privind oportunitatea deschiderii unor rute noi va aparţine celor de la Wizz Air. În acest an, Wizz va mări doar frecvenţa pe unele rute deja existente (începând din noiembrie), dar aproape cert din 2024, cel mai probabil din primăvară, vor fi introduse şi alte destinaţii.

Partea proastă e că în primăvară va fi pus în funcţiune şi noul terminal de la Aeroportul Iaşi, însă accesul se va face pe acelaşi drum cu o singură bandă. Asta pentru că Primăria Iaşi nu a fost în stare să facă drumul nou către Aeroport din Tătăraşi.

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)