Povestea Fulgului de Nea şi a Omului Nepăsător

A fost odată ca niciodată o legendă care merită povestită. Legenda spune că un personaj misterios şi insensibil locuia într-un palat din centrul oraşului, înconjurat de un alai de oameni docili, care îi cântă în strună de dimineaţa până seara. Nu este săptămână ca Nepăsătorul din povestea noastră să nu greşească, dar cu toate acestea nimeni din jur nu-i spune nimic, de frica pierderii scaunului călduţ.

Într-o zi, pe nepusă masă, în oraş apăru Fulg de Nea cel Jucăuş împreună cu prietenii săi. Omul Nepăsător fusese avertizat înainte că oraşul va fi călcat de puzderia de musafiri în straie albe şi că străzile şi trotuarele vor fi ocupate. Dar Nepăsătorul nu s-a clintit, privind senin pe geam cum Fulg de Nea îşi face de cap. Timpul trecea, iar Fulg al nostru s-a transformat în ditamai Om de Zăpadă. Şi a început să umble, ocupând tot, stradă cu stradă, trotuar cu trotuar.

Oraşul s-a blocat rapid, de la un capăt la altul. Dar în acelaşi timp şi furia a fost mare, localnicii încercând să găsească o explicaţie la ceea ce li se întâmplă.
Omul de Zăpadă va rămâne şi peste noapte în oraş, aşa că dimineaţă oamenii se aşteaptă ca dezmăţul alb să fie şi mai mare.
Nimeni nu ştie cum se va termina povestea asta. Unii afirmă că oamenii uită până la primăvară, în timp ce alţii spun că bulgărele a pornit la vale şi că în oraş nemulţumirile se tot adună.

Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)