Ieşirea lui Cârlan cu grupurile de interese din PDL Iaşi stârneşte nemulţumirea parlamentarilor filialei

Chemeza organizată de Dan Cârlan n-a fost tocmai o simplă chermeza. S-a vrut o ieşire onorabilă din scenă, dar s-au tinut discursuri la microfon şi s-au auzit critici din partea unei aripi a PDL, care a pierdut de ceva timp controlul organizaţiei.

Potrivit unor surse, la petrecerea dată de Dan Cârlan la restaurantul amicului său, Valerică Andronache a fost prezent, dintre parlamentari, doar Petrică Movilă, restul nefiind invitaţi. Au mai ţinut să fie alături de fostul lor lider Constantin Şerban, Maria Cabalău, dar şi primari şi şefi de organizaţii din judeţ.

Dscursurile unora dintre participanţi cu grupurile de interese care au pus mâna pe filială i-a iritat la culme pe parlamentarii PDL Iaşi.

Unii dintre ei spun că s-ar putea ajunge chiar până la retragerea sprijinului politic pentru Dan Cârlan, gest ce poate duce la pierderea de către acesta a funcţiei de conducere la nou-înfiinţata Autoritate pentru Inundaţii.

„N-a procedat corect. Despre ce grupuri de interese vorbeşte? La fel a spus şi când a pierdut postul de secretar de la Mediu, când a afirmat că 4 parlamentari l-ar fi lucrat”, a spus unul dintre parlamentarii ieşeni ai PDL.

Aceeaşi sursă a precizat că PDL, şi aşa confruntat cu probleme, nu are nevoie de tensiuni suplimentare şi că lucrurile ar trebui tranşate rapid.

„E cântecul său de lebădă. N-ar trebui să dăm atâta atenţie. Cârlan iese din scena politică, pentru că a fi funcţionar înseamnă să nu mai poţi avea activitate politică. Oricum, ieşirea sa e deranjantă. O face în stilul său caracteristic, prin învăluire şi fără să dea nume”, a spus un alt parlamentar ieşean.

Politica

Comentarii

22 comentarii to “Ieşirea lui Cârlan cu grupurile de interese din PDL Iaşi stârneşte nemulţumirea parlamentarilor filialei”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)