Monica Berescu, deputată USR: „Guvernul Ciolacu planifică majorarea taxelor din 2025. Este o nouă lovitură pentru mediul de afaceri și pentru români”

Deputata USR Monica Berescu susţine că anul viitor România se pregătește pentru o majorare semnificativă a taxelor, în contextul unei noi ordonanțe guvernamentale care va aduce modificări asupra impozitării veniturilor, proprietăților și terenurilor.

Berescu aminteşte că guvernele PSD-PNL au făcut numeroase modificări legislative în ultimii doi ani. În 2023 au fost 219 modificări de lege cu impact direct asupra firmelor, iar în 2024, până la final de iulie, sunt 124 de modificări fiscale, conform legilor publicate online de ANAF. Aceste schimbări, adaugă deputata, au afectat profund mediul de afaceri și au accentuat incertitudinile economice.
Parlamentarul USR a precizat că multe dintre modificări au vizat aspecte fiscale, contribuțiile sociale și sistemul de impozitare, ceea ce a forțat companiile să plătească mai mulți bani pe taxe și impozite decât știau că aveau de plătit.

“În condițiile în care în spațiul public se vehiculează tot mai des ideea unei cote progresive pentru 2025, USR rămâne ferm pe poziții în sprijinul cotei unice. Am observat impactul negativ pe care cota progresivă îl poate avea asupra angajatului, întrucât aceasta descurajează productivitatea. Angajatul ajunge să simtă că efortul suplimentar nu se reflectă proporțional în câștigurile sale, ceea ce duce la o scădere a interesului pentru performanță și inovație. Mai mult decât atât, cota progresivă poate avea un impact negativ și asupra bugetului unei țări. Descurajarea productivității și a inițiativei personale conduce, în timp, la o stagnare a creșterii economice și la reducerea bazei de impozitare. Persoanele cu venituri mai mari ar putea căuta modalități legale de a evita impozitarea ridicată sau chiar ar putea migra către țări cu regimuri fiscale mai prietenoase, reducând astfel contribuțiile la bugetul național. Pe termen lung, această scădere a veniturilor bugetare poate limita capacitatea statului de a finanța investiții esențiale și de a asigura sustenabilitatea sistemului de protecție socială”, susține Monica Berescu, deputată USR și membră a Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială.

Totodată, Berescu este de părere că situația devine cu atât mai îngrijorătoare cu cât numărul companiilor intrate în insolvență a crescut semnificativ. În primul semestru al anului 2024 peste 3.600 de firme au apelat la procedurile de insolvență, cu 200 mai mult față de perioada similară din 2023, arată o analiză CITR. Dintre acestea, 72 sunt companii de impact, cu active de peste 1 milion de euro, comparativ cu doar 33 în aceeași perioadă a anului precedent. În doar 1 an, s-a dublat numărul companiilor mari care își cer insolvența.

Au fost afectate în mod special companiile mari de impact din sectoare strategice, precum construcțiile, energia și retailul. Cauzele principale ale acestor insolvențe includ creșterea costurilor operaționale, lipsa lichidităților cauzată de întârzierile la plata facturilor și accesul dificil la finanțare.

Deputata USR a declarat că mediul economic este deja fragil, iar creșterea taxelor planificată pentru 2025 va adânci dificultățile companiilor. De altfel, în 2024, au fost închise numeroase afaceri din cauza creșterii poverii fiscale și a lipsei unei strategii clare de susținere a mediului privat. Majoritatea companiilor afectate provin din sectoarele cu margini mici de profit și cu dependență ridicată de costurile energiei și materialelor de bază, cum ar fi industria prelucrătoare și transporturile.

„România se confruntă cu o situație dezastruoasă. Avem cel mai mare deficit bugetar din UE, de 7% iar pe deasupra Guvernul Ciolacu nu reușește să îndeplinească reformele necesare pentru a primi tranșele de bani din PNRR, în condițiile în care acestea sunt esențiale pentru economia noastră, deja șubrezită. În acest context, în care avem deficit și inflație, Guvernarea Ciolacu intenționează ca din 2025 să mai adauge la povara deja apăsătoare a românilor, alte taxe și impozite. De exemplu, impozitele pentru o locuință medie și un teren de 500 mp s-ar putea dubla, chiar tripla față de valoarea actuală începând cu 2025. Noile taxe pe care le pregătește PSD în frunte cu Marcel Ciolacu, vor afecta fiecare român, indiferent că este angajat, pensionar sau antreprenor. Acest măr otrăvit prin care PSD mărește taxele după ce a cheltuit iresponsabil banii de la buget va pune și mai multă presiune pe veniturile și nivelul de trai al românilor”, adaugă Monica Berescu.

Creșterea taxelor preconizată este văzută de mulți analiști ca un risc major pentru relansarea economică, având potențialul de a descuraja investițiile și de a îndepărta antreprenorii.

Potrivit Monicăi Berescu, programul de guvernare USR oferă soluții clare și punctuale pentru redresarea economiei:

1. Reducerea taxării muncii – USR propune reducerea taxării salariilor, cu deduceri mai mari pentru tineri și părinți, astfel încât să se crească veniturile disponibile ale populației și să se încurajeze munca formală.
2. Sprijinirea microîntreprinderilor și a activităților independente – revenirea la un regim de taxare mai flexibil pentru microîntreprinderi (la plafonul de 12 salarii), cu eliminarea unor restricții precum numărul minim de angajați sau limitarea numărului de firme per antreprenor.
3. Eliminarea risipei bugetare și reducerea cheltuielilor statului – USR propune tăierea cheltuielilor inutile, reducerea subvențiilor pentru partide și desființarea agențiilor și funcțiile neproductive. Astfel, fondurile bugetare pot fi redistribuite în direcții care susțin investițiile și sectorul privat.
4. Încurajarea investițiilor în producția de energie și digitalizare – investițiile în capacități noi de energie și interconectarea proiectelor de digitalizare sunt văzute ca priorități pentru dezvoltarea unei economii mai competitive și pentru reducerea dependenței de resurse externe.
Aceste soluții din programul de guvernare al USR vin ca o alternativă la majorările de taxe, având capacitatea să restabilească echilibrul economic prin măsuri de stimulare a investițiilor și reducere a poverii administrative asupra firmelor și cetățenilor.
Programul de guvernare USR oferă soluții reale pentru probleme reale și poate fi implementat imediat de parlamentarii USR, după alegerile de pe 1 decembrie.


Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)