Alexandru Muraru: Comportamentul partidelor extremiste în Parlament a demonstrat, fără echivoc, că “suveranismul” lor este doar o mască pentru agenda anti-națională

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru condamnă spectacolul grotesc al duplicităţii pus în scenă în Parlament de către alianţa AUR-SOS-POT.
Potrivit lui Muraru, în ședința parlamentară de astăzi România a făcut pași cruciali pentru securitatea sa națională, în ciuda “unei opoziții vehemente din partea forțelor politice care și-au demonstrat, încă o dată, adevăratele loialități”.

Au fost adoptate două legi vitale pentru securitatea națională, privind desfășurarea misiunilor militare pe timp de pace și controlul spațiului aerian.

“Realitatea de la granița de est a impus aceste măsuri ca fiind urgente și necesare. Aceste legi sunt scutul legal de care forțele noastre armate au nevoie pentru a acționa eficient în fața amenințărilor.
În timpul dezbaterilor parlamentare, am asistat la un spectacol grotesc al duplicității. Alianța AUR-SOS-POT, prin reprezentanții săi “patrioți” care țipă despre suveranitate națională, s-au opus vehement unor legi care permit, în sfârșit, României să doboare dronele ostile care ne violează spațiul aerian și să răspundă eficient amenințărilor externe”,
a afirmat Alexandru Muraru.

Ce prevăd concret aceste legi atât de “controversate” pentru extremiștii pro-ruși?
• Cadrul legal pentru desfășurarea misiunilor militare pe timp de pace
• Posibilitatea de a doborî dronele care violează spațiul aerian românesc
• Optimizarea activităților de control al spațiului aerian național
• Coordonarea eficientă între instituțiile responsabile de securitatea națională

“Opoziția AUR-SOS-POT față de aceste măsuri demonstrează clar agenda lor reală. În timp ce forțele democratice din Parlament au lucrat pentru întărirea capacității defensive a României, aceste formațiuni au acționat ca veritabili agenți ai intereselor străine, opunându-se sistematic oricărei măsuri care ar consolida poziția strategică a țării noastre.
Comportamentul partidelor extremiste în Parlament a demonstrat, fără echivoc, că “suveranismul” lor este doar o mască pentru agenda anti-națională. În momentele cruciale, când România avea nevoie de unitate pentru protejarea intereselor sale fundamentale, aceste forțe politice au ales să se poziționeze împotriva securității naționale, aliniate perfect cu interesele Moscovei.
Este timpul să numim lucrurile pe numele lor real: opoziția față de întărirea capacității defensive a României nu este “alternativă politică” – este subminare a intereselor naționale. Votul din Parlament a trasat clar linia dintre cei care lucrează pentru întărirea României și cei care servesc interese străine sub masca unui fals patriotism“,
consideră liberalul Alexandru Muraru.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)