Deputata Monica Berescu: Fără votul USR, izolaționiștii ne-ar fi lăsat pradă dronelor rusești

Camera Deputaților a adoptat ieri o serie de modificări legislative care permit o reacție rapidă împotriva incursiunilor aeriene, iar deputata de Iaşi Monica Berescu susţine că aceste măsuri nu ar fi fost posibile fără mobilizarea deputaților USR.

În ciuda amenințărilor externe tot mai evidente, partidele extremiste AUR, SOS și POT au votat împotriva acestei inițiative, încercând să blocheze modernizarea apărării aeriene a României.

Până acum, dronele care pătrundeau ilegal în spațiul aerian românesc puteau fi doborâte doar cu aprobarea ministrului Apărării, un proces lent și birocratic. Noua legislație permite comandamentului militar să intervină imediat, eliminând acest obstacol absurd și asigurând protecția mai eficientă a teritoriului național.

Monica Berescu afirmă că AUR, SOS şi POT continuă să promoveze narative favorabile Kremlinului, punând în pericol securitatea cetățenilor.
Liderii celor trei formaţiuni au contestat necesitatea acestei legi, susținând teorii conspiraționiste despre „pierderea suveranității”.

Deputata USR de Iaşi a declarat că în realitate, blocarea acestor măsuri ar fi lăsat România vulnerabilă în fața agresiunii rusești. Totodată, Berescu susţine că acțiunile acestor partide demonstrează că ele nu reprezintă interesele naționale, ci servesc o agendă străină, periculoasă pentru stabilitatea țării.

„Oamenii care sunt la granița cu Ucraina nu mai închid un ochi de aproape trei ani. În Tulcea, oamenii trăiesc cu teama că o dronă le poate cădea oricând în curte. Ieri, în Parlament, s-a făcut un pas important pentru securitatea țării noastre. Decizia de a doborî o dronă va reveni comandantului dispozitivului, nu ministrului, cum era până acum. Aceste proiecte nu ar fi trecut fără votul USR, pentru că puterea nu și-a dat interesul să asigure voturile, iar izolaționiștii ne-au lăsat pradă dronelor lui Putin”, a explicat deputata Monica Berescu.

USR a cerut Guvernului să comunice transparent implicațiile acestei legislații și să adopte măsuri urgente pentru modernizarea industriei naționale de apărare. România trebuie să își consolideze capacitățile de producție militară, aliniindu-se standardelor NATO pentru a garanta securitatea cetățenilor săi, mai spun reprezentanţii USR.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)