Şeful PSD Iaşi Bogdan Cojocaru despre vizita lui Crin Antonescu la Iaşi: Ne aflăm într-un moment crucial pentru viitorul țării. Nu mai este timp de orgolii politice

Mesaj tranşant al liderului PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, după vizita lui Crin Antonescu la Iaşi. Antonescu s-a întâlnit vineri cu mediul de afaceri ieşean la Camera de Comerţ, unde a discutat despre locul și rolul României în contextul geopolitic și economic regional, iar în partea a doua a zilei s-a întâlnit cu mediul administrativ și politic din județ. La ultima dintre reuniuni au fost prezenţi parlamentari, primari, consilieri județeni și consilieri locali de la PSD şi PNL.

“Ne aflăm într-un moment crucial pentru viitorul țării. Nu mai este timp de orgolii politice. Clasa politică pro-europeană trebuie să dea dovadă de echilibru și maturitate. PSD rămâne la Iași un partid pro-european, deschis dialogului și comunicării cu partenerii politici care își doresc stabilitate și dezvoltare economică”, a precizat Cojocaru.

Liderul PSD Iaşi pare să fi îngropat securea războiului cu liderii locali liberali, după tensiunile majore care au existat în ultimii ani.

“Toate partidele membre ale alianței electorale au declanșat strângerea de semnături pentru candidatura lui Crin Antonescu, lucru pe care îl vom face și noi la Iași. Scopul e limpede: câștigarea alegerilor prezidențiale, programate în luna mai. La scrutinul din noiembrie 2024, PSD a câștigat alegerile parlamentare la nivelul județului Iași. Acum, o fac în mod public, dar o voi spune și în discuțiile interne pe care le vom avea: îi rog pe colegii mei din PSD să ne mobilizăm pentru ca, la sfârșitul lunii mai 2025, și prin aportul Iașului, Crin Antonescu să fie noul președinte al României”, a declarat Bogdan Cojocaru.

Totodată, Cojocaru a afirmat că avem nevoie de un președinte care să ducă România înainte.

“Candidatura lui Crin Antonescu de pe această platformă comună înseamnă respingerea categorică a radicalismului și a extremismului în toate formele sale, reafirmarea atașamentului nostru deplin față de valorile și principiile Uniunii Europene și ale NATO, dar şi stabilitate şi echilibru politic intern”, a mai spus şeful PSD Iaşi.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)