Ultima şansă
Discutam cu un amic azi. Recunosc, nu mai am răbdare. Cât să mai tolerăm? E simplu. Luaţi taurul de coarne sau plecaţi. Prea multe privilegii, prea mulţi angajaţi la stat, prea mulţi bani tocaţi pe consilii de administraţii. Prea multe pile, relaţii şi prea multă şmecherie. Destul.
Va fi greu, va fi multă suferinţă în cam toate domeniile. Dar nu se mai poate continua aşa. Nici măcar nu e vorba despre deficitul ăsta păcătos sau despre Comisia Europeană, care fie vorba între noi, încă ne e prietenoasă. O facem pentru noi ca ţară, nu pentru Bolojan, Nicuşor sau pentru nu ştiu ce oficial scorţos de la Bruxelles.
Zona privată va suferi teribil. Şi de data asta. Taxele vor creşte. Dar la stat? Ni se spune de fiecare dată: păi stai să vedem. Nu se poate brusc, că nu avem legislaţie. Zău? Sesiune extraordinară şi facem legi. De ce la stat nu se pot face restrângeri sau comasări? Nici povestea cu sporurile nu mai ţine. Ce e aia spor de antenă? Sau primă pe final de an la stat cât toate cele 12 lefuri la un loc? Suntem nebuni? Gata şi cu miile de euro din multe consilii de administraţie.
Tot ce e de interes strategic trebuie păstrat şi finanţat. Dar nu aruncat bani cu nemiluita în companii care nu produc decât pierderi uriaşe.
L-am văzut azi pe Ilie Bolojan în conferinţa de presă de la Guvern. A vorbit calm, o oră şi jumătate. Intenţiile sunt corecte.
Vor urma proteste, se va răcni prin platourile TV. Dar boala nu trebuie lungită. Dacă nici acum nu facem ce trebuie, consecinţele vor fi dramatice. Şi economic, dar şi politic.
Loading ...
