Deputatul Maricel Popa explică atitudinea critică a PSD faţă de ministrul Mediului
Deputatul PSD Maricel Popa susţine că opoziţia pe care social-democraţii o manifestă faţă de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, membru USR, nu este despre mediu, ci despre blocaj politic. Popa se referă la situaţia hidrocentralei de la Paşcani.
”Începută pe vremea lui Ceaușescu și aflată acum într-un stadiu avansat de construcție, Hidrocentrala Paşcani ar putea fi un proiect esențial pentru întreaga regiune a Moldovei. Dosarul este complet, însă tot ce lipsește este avizul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Din păcate, acesta este refuzat fără temei real, pe motiv că studiul de mediu a fost realizat de Hidroelectrica – compania care a construit hidrocentrala. De fapt, legea prevede clar că firma contractantă suportă costurile studiului”, afirmă deputatul Maricel Popa.
Potrivit acestuia, opoziţia PSD la ministrul Buzoianu ”nu este despre mediu, ci despre ideologie și blocaj politic”.
Popa a precizat că Hidrocentrala de la Paşcani înseamnă energie curată și ieftină pentru Moldova, alimentarea cu apă pentru comunități, regularizarea cursului Siretului, dar şi prevenirea inundațiilor frecvente în aval.
”Acesta nu este doar un proiect energetic, ci unul vital pentru siguranța și dezvoltarea Moldovei. În Parlament, poziția noastră este clară: Nu votăm pentru AUR, nici pentru interese obscure. Moldova are nevoie de dezvoltare, nu de blocaje birocratice și ideologice”, a adăugat parlamentarul PSD.

