Lucian Rusu, senator PNL, după semnarea acordului de mediu la Hidrocentrala Paşcani: Nu mai avem voie să pierdem timp. Implementarea trebuie accelerată

Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că semnarea acordului de mediu pentru hidrocentrala Paşcani a fost o decizie corectă pentru Iaşi, dar în acelaşi timp a fost un pas aşteptat de prea mult timp.

El afirmă că i-a transmis şi Dianei Buzoianu, ministrul de la Mediu, că avem un proiect care respectă legea şi că trebuie dus la bun sfârşit.

”Nu mai avem voie să pierdem timp. Implementarea trebuie accelerată, termenele respectate și șantierul finalizat. Hidrocentrala de la Pașcani înseamnă energie curată, siguranță pentru comunități și dezvoltare economică pentru județul Iași. Paşcaniul devine astfel un exemplu că proiectele mari pot fi finalizate atunci când există voință și responsabilitate”, a afirmat senatorul liberal, Lucian Rusu.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)