Costel Alexe, şeful Consiliului Judeţean Iaşi, despre tragedia de la spitalul de copii: I-am pus în vedere actualului director ca toţi cei care se fac responsabili de încălcarea procedurilor să răspundă şi să îi demită
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, susţine că i-a cerut noului director al spitalului de copii Sfânta Maria să îi demită pe toţi cei responsabili de încălcarea protocoalelor medicale, adăugând că dacă va fi nevoie de angajarea altor oameni, spitalul o va face.
Costel Alexe a declarat că instituţia pe care o conduce va impune fără rezerve aplicarea tuturor măsurilor dispuse în raportul Corpului de Control al ministrului Sănătăţii.
”I-am pus în vedere actualului director al spitalului ca toţi cei care se fac responsabili de încălcarea procedurilor să răspundă şi să îi demită. CJ nu tolerează nerespectarea procedurilor medicale, nu tolerează principiul merge şi aşa. Actualul manager are toată susţinerea CJ de a face curăţenie acolo. Dacă e nevoie de mai multe protocoale le vom face. Dacă e nevoie de oameni responsabili fie îi vom angaja, fie îi vom transfera de alte spitale”, a afirmat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.
El a anunţat că va trimite Corpul de Control al Consiliului Judeţean Iaşi pentru a face un audit la spitalul ieşean.
”Vrem să ne asigurăm că lucrurile s-au desfăşurat corect. Nu este apanajul CJ să facă achiziţii publice, dar este responsabilitatea noastră ca banul public să fie cheltuit corect. Va fi verificată inclusiv situaţia angajărilor sau transferurilor făcute în ultima perioadă”, a mai spus Alexe.
Şeful CJ Iaşi a mai precizat că proiectul de eficientizare energetică şi de reabilitare a spitalului a fost implementat cu respectarea legislaţiei şi că există toate avizele necesare din partea Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.
”Toate lucrările au fost supervizate, iar atunci când au apărut neclarităţi s-au făcut în acord cu DSP. În 2023 avem dată şi autorizaţia sanitară de funcţionare. CJ nu a făcut decât să atragă de-a lungul timpului fonduri europene, fonduri guvernamentale sau fonduri proprii şi să investească în infrastructura de la spitalul de copii. S-a rostogolit în spaţiul public că în secţia ATI nu ar fi chiuvete. Precizez că în toate saloanele sunt grupuri sanitare cu chiuvetă. Sunt şi cabinete medicale cu chiuvetă prevăzută. CJ îşi doreşte să afle nu doar adevărul despre ce s-a întâmplat la spital, nu doar ca cei responsabili să plătească, ci ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete”, a adăugat Costel Alexe.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi că raportul Inspecţiei Sanitare de Stat şi cel al Corpului de Control al ministerului au evidenţiat ”deficienţe grave” cu privire la modul în care au fost aplicate procedurile pentru limitarea răspândirii infecţiile nosocomiale în Spitalul ”Sfânta Maria” din Iaşi, dar şi nerespectarea legislaţiei privind numirea în funcţie a şefei secţiei ATI din spital şi a medicului epidemiolog.
Rogobete anunţă că aceste două rapoarte vor fi trimise către Parchetul General. Ministrul a subliniat că şi în anul 2024 au fost făcute controale în spital, şi atunci au fost descoperite nereguli, şi niciuna dintre recomandările lăsate nu a fost pusă în aplicare.
Pe aceeaşi temă:
